Călin Popescu Tăriceanu i-a cerut ministrului Energiei, Anton Anton (ALDE), să nu semneze niciun proiect de hotărâre de Guvern pe tema Fondului Suveran de Dezvoltare şi Investiţii (FSDI), susţin surse din coaliţia de guvernare pentru „Adevărul“.
Legea privind înfiinţarea FSDI, adoptată de majoritatea parlamentară PSD- ALDE vara aceasta, a fost declarată neconstituţională. Magistraţii CCR au explicat că înfiinţarea unui Fondul de Investiţii nu ţine de Parlament, ci e nevoie de o hotărâre de Guvern, în condiţiile în care vorbim de un act executiv, cu o plajă restrânsă de acţiune – implică unele companii de stat, aşadar nu e necesară o lege. Drept urmare, Guvernul Dăncilă ar trebui să implementeze proiectul prin hotărâre de guvern, act inferior unei legi sau unei ordonanţe de urgenţă. De precizat că o hotărâre de Guvern poate fi contestată în instanţa de contencios administrativ de către una din companiile de stat silite de PSD să intre în Fondul de Investiţii.
Potrivit unor surse politice, Liviu Drganea a insistat ca Viorica Dăncilă să vină cât mai repede cu o astfel de hotărâre de Guvern, însă Călin Popescu Tăriceanu s-a opus. Sursele citate susţin că Tăriceanu i-a cerut lui Anton Anton, ministrul Energiei susţinut de ALDE, să nu contrasemneze un astfel de act, iar fără semnătura lui Anton Anton proiectul nu poate fi adoptat de Guvern.