Călin Popescu-Tăriceanu, liderul ALDE a vorbit pentru prima dată despre suspendarea preşedintelui Iohannis.
Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, liderul ALDE, consideră că pentru demararea unei proceduri de suspendare a preşedintelui Klaus Iohannis trebuie analizată susţinerea demersului în Parlament.
„Cei care doresc să lanseze acest subiect trebuie să facă un calcul foarte simplu – care este baza de susţinere în Parlament a unui astfel de demers. Din câte ştiu, UDMR nu subscrie. Există – din câte ştiu eu – numeroşi membri din PSD care au rezerve, ca să nu spun mai mult. Trebuie începută această evaluare mai întâi şi apoi trebuie luată această decizie”, a afirmat Tăriceanu, marţi, în Parlament, după şedinţa forurilor de conducere ale ALDE. AGERPRES