Tribunalul Bucureşti a respins, vineri, cererea depusă de Eugen Teodorovici, în care fostul ministru de Finanţe solicita amânarea desfăşurării congresului extraordinar al PSD, care are loc sâmbătă, 22 august.
Teodorovici a introdus pe rolul tribunalului o ordonanţă preşedinţială prin care dorea amânarea congresului PSD până la judecarea unei alte cereri depuse în instanţă, în care contesta actuala conducerea interimară a partidului.
Eugen Teodorovici a adresat Tribunalului Bucureşti o cerere în care solicita „luarea măsurii amânării lucrărilor Congresului Extraordinar al Partidului Social Democrat convocat pentru data de 22 august 2020, până la judecarea acţiunii civile ce se află pe rolul Tribunalului Bucureşti – secţia IV civilă, înregistrată sub nr. 21113/3/2020 din data de 20.08.2020. Apreciez că sunt întrunite cerinţele prevăzute de lege pentru promovarea acţiunii în procedura ordonanţei preşedinţiale”, potrivit unui document postat de Teodorovici pe Facebook.
Într-un alt proces deschis de Teodorovici la Tribunalul Bucureşti, care încă nu a primit o dată pentru judecare, fostul ministru de Finanţe susţine că este singurul reprezentant ales legal şi statutar în congresul PSD din 29 iunie 2919.
De asemenea, Teodorovici le cere magistraţilor să constate caracterul nelegal al deciziilor emise după data de 29 iunie 2019 de către conducerea „ilegală” a PSD, coordonată de Marcel Ciolacu şi Paul Stănescu.
Teodorovici: Statutul nu mai contează
Recent Teodorovici afirma că există un document, din partea conducerii partidului, „în care apare foarte clar” ca, din cele două candidaturi pentru şefia partidului, să fie acceptată doar una – cea a liderului interimar al formaţiunii.
„Nu ştiu dacă aţi văzut un document transmis către Congres, un desfăşurător, în care apărea foarte clar că, din cele două, să accepte o singură candidatură – cea a domnului Ciolacu şi asta a rezultat ca urmare a deciziilor din CEX-ul de astăzi, din 19. Este o regie foarte clară. Cred că şi Ceauşescu, când şi-a simţit sfârşitul, a făcut la fel, din păcate pentru PSD”, a declarat Teodorovici.
Potrivit senatorului, care doreşte să candideze la preşedinţia PSD, „statutul nu mai contează”.
„Argumentele care se aduc sunt puerile. Se doreşte cu orice scop ca domnul Ciolacu să ajungă preşedintele acestui partid, din păcate pentru noi, ca să zic aşa, ca stare social-democrată. Stau şi mă gândesc sincer, pentru că ar însemna să iau parte mai departe la această mascaradă, la această regie de prost gust pe care domnul Ciolacu o pune în practică. Am şi întrebat cum este posibil să candidăm împreună pe prevederi statutare total diferite. (…) Este o situaţie neclară, pentru că astăzi, la Tribunalul Bucureşti, în registrul partidelor politice, există o singură conducere”, a susţinut Teodorovici.