Magistraţii de la Curtea de Apel Bucureşti au suspendat, miercuri, hotărârea de Guvern privind reorganizarea Ministerului Finanţelor Publice, prin care era desfiinţată Direcţia Generală Juridică, care era înlocuită cu două noi structuri.
Judecătorii au admis o cerere depusă în instanţă de Ciprian Sebastian Badea, şeful Direcţiei Generale Juridice din cadrul Ministerului de Finanţe.
”Obligă pârâtul la plata de cheltuieli de judecată”
„Admite în parte cererea. Dispune suspendarea executării Hotărârii Guvernului nr. 380/2020 pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor Publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 408/18.05.2020, în ceea ce priveşte Art. I pct. 3 – Anexă, referitor la desfiinţarea Direcţiei Generale Juridice şi înlocuirea acestei structuri cu două noi structuri – Direcţia Juridic şi Reglementare şi Direcţia Contencios, până la pronunţarea instanţei de fond. Respinge cererea de intervenţie accesorie în favoarea pârâtului ca neîntemeiată.
Obligă pârâtul la plata către reclamant a sumei de 4.020 lei cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare. Cererea de exercitare a căii de atac se depune la Curtea de Apel Bucureşti. Pronunţată în şedinţă publică azi, 24.06.2020”, se arată în decizia instanţei.
Trebuie menționat faptul că ”pârâtul” este chiar ministrul de Finanțe, Florin Cîțu, cel care a decis desființarea Direcției Juridice din ministerul pe care îl conduce.
Nou scandal public pentru Cîțu
Mai mult decât atât, Cîțu trebuie să facă față unui (nou) scandal public, fiind acuzat de conflict de interese în decizia pe care a luat-o cu privire la Direcția Juridică.
Concret, Florin Cîțu, dorește desființarea Direcției Juridice din minister, structură care are calitatea de parte a statului într-un proces privind 11,6 hectare de teren, împotriva părinților ministrului Cîțu.
Iar dosarul de la Direcția Juridică a fost preluat, la începutul acestui an, la Cabinetul ministrului, ele nemaifiind restituite.
Întâmplător sau nu, ulterior acestor episoade, ministrul Florin Cîțu a demarat un proces de reorganizare a ministerului, proces care, conform proiectului aflat în dezbatere publică, vizează nici mai mult, nici mai puțin decât desființarea Direcției Juridice și transformarea acesteia în două servicii separate – unul juridic și unul de contencios administrativ.
În acest sens, conducerea Direcției a fost îndepărtată. Este vorba despre Hotărârea de Guvern nr. 380 din 2020, scrie jurnalul.antena3.ro.
Foto: INQUAM.