Cutremur în PNL, după plecarea lui Ludovic Orban şi a susţinătorilor săi.
Prima organizaţie PNL care se dizolvă şi pleacă la noul partid al lui Orban
S-a anunţat un nou val de plecări! De data aceasta, este vorba despre o întreagă organizaţie de oraş a Partidului Naţional Liberal, care s-a dizolvat şi se mută la formaţiunea lui Orban.
Este vorba despre organizaţia PNL din oraşul Săliștea de Sus (judeţul Maramureș).
Vineri seară, liderul acestei organizaţii liberale, Cristian Opriș, a anunţat că a demisionat din Partidul Naţional Liberal, dar şi din funcţia de consilier local. Exemplul său a fost urmat şi de cei mai mulţi membri ai PNL din Săliștea de Sus, astfel că organizaţia orăşenească s-a dizolvat.
“Suntem prima organizație PNL din țară care se dizolvă și pleacă aproape în totalitate alături de Ludovic Orban”, a scris Cristian Opriș pe pagina sa de Facebook.
Cristian Opriș spune că se va alătura unui nou proiect liberal autentic
“Astăzi, 26 noiembrie 2021, împreună cu majoritatea membrilor din organizația PNL din orașul Săliştea de Sus, Maramureș, am demisionat din PNL, dizolvând organizația.
Suntem prima organizație PNL din țară care se dizolvă și pleacă aproape în totalitate alături de Ludovic Orban într-un proiect liberal autentic pentru a nu trăda încrederea cetățenilor care ne-au susținut.
Am demisionat și din funcția de consilier local al orașului, funcție pe care o ocup în urma alegerilor locale din 2020, când am fost cel mai tânăr candidat la primăria unui oraș din România”, a transmis fostul membru al PNL.
“Ne eliberăm de toate obligațiile de a respecta deciziile inepte ale conducerii PNL și ale președintelui PNL Maramureș”
În continuare, Cristian Opriș a explicat şi motivele din spatele deciziei sale şi a colegilor săi din Săliștea de Sus. El a vorbit despre “grave acte de trădare” faţa de românii care şi-au pus încrederea în PNL.
„Am luat această hotărâre din considerente morale. Deciziile conducerii PNL de după 25 septembrie, precum și acțiunile președintelui PNL Maramureș, atât înainte de 25 septembrie, prin radierea tuturor potențialilor delegați la congres care nu ar fi votat cu Florin Cîțu, cât și după, prin susținerea și votarea acestui guvern al trădării, în forurile de conducere ale partidului, au săvârșit grave acte de trădare ale cetățenilor români care ne-au acordat încredere, cât și ale tuturor membrilor PNL.
Prin aceste demisii, ne eliberăm de toate obligațiile de a respecta deciziile inepte ale conducerii PNL și ale președintelui PNL Maramureș și ne cerem scuze în fața tuturor cetățenilor din județ și din localitate, pe care i-am convins să-l voteze atât pe el la președinția Consiliului Județean Maramureș, cât și lista de candidați ai PNL la alegerile parlamentare.
NU SUNTEM TOȚI LA FEL”, a mai transmis, vineri, Cristian Opriș.