Frații Tate vor fi blocați în România, de Sărbători. Decizia aparține Tribunalului București, care a respins cererea inculpaților de a părăsi temporar teritoriul țării, în perioada Crăciunului.
Tribunalul București a decis ca frații Tate să rămână în România, de Crăciun
Frații Tate nu vor pleca din țară, de Sărbători. Cererea fraților Tate, de a fi autorizați să părăsească temporar România în perioada Crăciunului, a fost respinsă de către Tribunalul București.
Reamintim că cei doi sunt acuzați într-un dosar de crimă organizată. Decizia nu este una definitivă, astfel încât poate fi contestată. Dacă se va întâmpla acest lucru, dosarul va ajunge la Curtea de Apel București.
„Respinge cererea de încuviinţare a părăsirii temporare a ţării în perioada 23 decembrie – 28 decembrie 2023 formulată de inculpații TATE III EMORY ANDREW și TATE TRISTAN, faţă de care s-a luat măsura controlului judiciar prin încheierea nr. 428/CP/04.08.2023 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a II-a penală pronunţată în dosarul nr.18906/3/2023/a1.2, astfel cum a fost modificată prin încheierea pronunțată în dosarul nr. 18906/3/2023/a1.6 de Tribunalul București, definitivă prin încheierea nr.669/C.P./08.12.2023 a Cur?ii de Apel București, ca nefondată.
Constată că inculpații au fost asistați de apărător ales.
În temeiul art. 275 alin. 2 C.pr.pen. obligă pe fiecare inculpat la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare.
Pronunţată conform art. 405 alin. 2 C. pr. pen. prin punerea minutei la dispoziţia părţilor şi a procurorului prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 15.12.2023”, aflăm din decizia de vineri, a Tribunalului București.
Acuzații nu au voie să plece din București și din județul Ilfov
O decizie definitivă a judecătorilor de la Curtea de Apel București stabilește că frații Tate nu au voie să părăsească Bucureștiul și județul Ilfov. Această hotărâre vine în contradicție cu decizia anterioară a Tribunalului București, care a eliminat restricția privind părăsirea României. Ea a fost contestată de frați, aceștia solicitând permisiunea de a călători în Europa.
În prezent, judecătorii de la Curtea de Apel au respins contestațiile fraților Tate și au reinstaurat restricția inițială, conform căreia aceștia nu au voie să plece din București și județul Ilfov.
Reamintim că frații Andrew și Tristan Tate, alături de alte două persoane, două femei, au fost aduși în fața instanței și acuzați de constituirea unui grup infracțional organizat în scopul comiterii infracțiunii de trafic de persoane în România, Statele Unite ale Americii și Marea Britanie. Toate cele patru persoane neagă acuzațiile formulate împotriva lor.
Procurorii DIICOT au decis să aducă în fața justiției patru indivizi într-un caz complex. Acuzațiile includ trafic de persoane și manipularea integrității datelor informatice. Din grupul acuzat, două persoane sunt deținătoare de dublă cetățenie, având atât cetățenie britanică, cât și americană, în timp ce celelalte două sunt cetățeni români.
Cei 4 inculpați sunt acuzați de:
1. Constituirea unui grup infracțional organizat
2. Trafic de persoane în formă continuată
3. Viol în formă continuată
4. Acces ilegal la sistem informatic
5. Alterarea integrității datelor informatice
6. Instigare la lovire sau alte violențe
7. Lovire sau alte violențe
Conform anchetatorilor, la începutul anului 2021, cei patru indivizi ar fi pus bazele unui grup infracțional organizat. Se susține că infracțiunea de trafic de persoane ar fi fost planificată atât pe teritoriul României, cât și în alte state, inclusiv Statele Unite ale Americii și Marea Britanie, conform informațiilor furnizate de DIICOT.
„Persoanele vătămate au fost recrutate de cetăţenii străini, prin inducere în eroare cu privire la intenţia de a întemeia o relaţie de căsătorie/concubinaj şi existenţa unor sentimente reale de iubire (metoda loverboy)”.
Procurorii precizează că victimele au fost forțate să participe la evenimente de natură pornografică, având ca scop producerea și distribuirea de materiale de acest gen prin intermediul platformelor de socializare.