Andreea Bălan a postat pe contul personal de Instagram mai multe poze de la petrecerea de ziua ei din weekend. Alături ce aceasta au fost mai mulți prieteni apropriați cât și familia. Se pare totuși că fostul soț, George Burcea, nu a fost invitat. Din fotografiile postate de artistă, alături de aceasta au fost Amna, Andreea Antonescu și chiar nașa de cununie Monica Davidescu. Printre cei invitați au fost și mai multe prietene de-ale artistei dar și Petrișor, partenerul Andreei de dans.
Alături de pozele de pe Instagram, Andreea Bălan a pus următoarea descriere: ”Ieri am avut parte de o petrecere minunata cu oamenii dragi mie 🎂🥂🎼, iar tortul a fost o reala surpriza deoarece a aratat exact asa cum e viata mea 😝, cu iubire, cu muzica, cu show, cu putere si cu mult dans.”
Ce își dorește cel mai mult Andreea Bălan
Aflată în plin divorţ de George Burcea, Andreea Bălan dovedeşte tuturor că este o femeie puternică şi că reuşeşte să treacă peste această perioadă extrem de dificilă a vieţii sale.
Cei doi şi-au anunţat separarea în luna ianuarie şi de atunci au apărut în presă tot felul de amănunte despre mariajul lor şi despre felul în care s-au îndepărtat uşor-uşor. Timpul pare însă că a întărit-o pe Andreea, care spune că este mai puternică şi mai determinată ca niciodată să uite de momentele dureroase şi să-şi reclădească viaţa.
Dovadă stă ultima sa postare de pe Instagram. Îmbrăcată foarte elegant, Andreea şi-a însoţit fotografia cu un mesaj în limba engleză: “Nu există forță mai puternică decât o femeie determinată să se ridice”. În plus, în spatele ei se poate vedea şi un semn pe care stă scris, tot în engleză, “Bucură-te de viaţă”.
Ce spune însă Andreea Bălan despre o nouă poveste de dragoste în viaţa ei?
Artista a mărturisit, într-o discuţie cu Dan Capatos, realizatorul “Xtra Night Show”, că îşi doreşte o nouă iubire în viaţa ei, însă despărţirea de George Burcea este prea recentă ca să ia în calcul acest lucru imediat. Andreea chiar a lăsat de înţeles că şi-ar dori să se recăsătorească, însă abia peste câţiva ani. “Îmi doresc pe cineva care să mă iubească”, a mărturisit ea, potrivit cancan.ro.
“Sunt tânără! Îmi doresc pe cineva care să mă iubească… Acum ți-aș spune că nu m-aș mai căsători, dar nu se știe, peste câțiva ani. Îmi doresc foarte mult iubire. Deși par foarte dură, la bază sunt un om foarte sensibil, am două personalități. Îmi doresc foarte mult să-mi găsesc pe cineva care să mă iubească și pe care să-l iubesc, îmi doresc iubire. George vine o dată pe săptămână la fetițe, e musai să vină. Vrea, nu vrea, vine”, a povestit Andreea Bălan.
https://www.instagram.com/p/CCBJxN4hXfR/?utm_source=ig_web_copy_link
https://www.instagram.com/p/CCA63kaBBqV/?utm_source=ig_web_copy_link