Veta Biriş refuză să cânte la nunta lui George Simion

Veta Biriș, îndrăgita artistă de muzică populară, nu va cânta la nunta lui George Simion, chiar dacă acesta a anunţat anterior că ea va participa la marele eveniment, alături de alte nume mari din industria muzicii. Veta Biriș a spus că nu poate participa la nunta lui deoarece i-au murit doi frați și trebuie să le facă parastas.

„Nu mă duc. Am parastas că mi-au murit doi fraţi. Şi am mai multe… M-a sunat cineva de la Alba Iulia (n.r. pentru invitaţia la nuntă). Au mai spus pe la televizor că mă duc, dar nu.

De când mi-a spus că se căsătoreşte, i-am spus că nu cred că pot să merg, că am parastas. Eu stau aici la ţară, la noi sunt alte tradiţii”, a explicat joi Veta Biriş, în cadrul unui interviu acordat pentru Antena 3.

Aceasta a fost întrebată dacă are o relaţia apropiată cu George Simion, însă a negat tot. „Deloc, nu l-am văzut în viaţa mea personal. Nici nu am vorbit cu dumnealui, doar pe mesaje. Ca şi cu doamna Şoşoacă”, a explicat artista de muzică populară.

Amintim că, zilele trecute, liderul AUR a spus că multe nume cunoscute vor cânta la nunta sa. Printre artiștii chemați la nunta sa se numără: Pheonix, Sana Negrean Brudașcu și Nicolae Voiculeț.

„Sunt foarte mulți artiști care vor fi prezenți la nuntă. Pheonix, Sana Negrean Brudașcu, Nicolae Voiculeț, Sofia Vicoveanca, foarte foarte mulți, mi-e frică să nu uit pe cineva să nu se supere. Am niște lăutari de aici din București, taraful lui Tudorel Pană, care s-au supărat pe mine că nu i-am pomenit data trecută”, a explicat liderul AUR, într-o intervenție live în cadrul podcastului Evz Play, de pe canalul de Youtube EVZ Capital, unde a oferit mai multe detalii despre nunta sa.

George Simion și Ilinca Munteanu se căsătoresc pe 27 august

George Simion și aleasa inimii sale își vor depune jurămintele de iubire luna aceasta, pe data de 27 august, într-o zi de sâmbătă. Marele eveniment va avea loc în satul Oveselu, comuna Măciuca din județul Vâlcea.

Cununia religioasă va avea loc la ora 12:00, la o bisericuţă de lemn. Petrecerea propriu-zisă va începe abia la ora 14:00. Deja şi-au anunţat participarea 15.000 de persoane.

Întrucât mai este puțin până la nunta lor, Geoge Simion și Ilinca Munteanu și-au ales deja verighetele. Aceștia au optat pentru un model inspirat din portul tradițional românesc. Liderul AUR a postat o fotografie cu bijuteriile alese pe pagina sa de Facebook.

„Ne-am găsit verighetele potrivite! Săptămâna aceasta, cu voia voastră, o să fiu în vacanță, prima oară după 4 ani. Pregătirile de nuntă merg bine, cei care vor mai multe informații sau pot da o mână de ajutor să intre pe www.georgesimion.ro. Să ne auzim sănătoși, fiți alături de noi”, a fost mesajul scris de către liderul partidului AUR pe pagina sa de Facebook.