Lovitură pentru George Simion
Lovitură pentru George Simion! Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a propus vineri în cadrul unei conferințe de presă la Oradea, o abordare strategică pentru a contracara ascensiunea Alianței pentru Unirea Românilor (AUR). El a pledat pentru crearea unui „cordon sanitar politic” între partidele democratice din România, indiferent de orientarea lor politică, cu scopul de a evita o colaborare sau competiție cu AUR în teme și acțiuni politice.
„Fiecare partid îşi face strategia lui, dar în primul rând nu trebuie să concureze AUR-ul în teme, care face balet mediatic în fiecare zi. Nu trebuie preluat şi concurat tot ce face această formaţiune politică. Fiindcă nu ai cum să concurezi decât dacă mergi pe pista lor. Altfel nu se poate. Trebuie să acceptăm că trebuie un cordon sanitar din punct de vedere politic între forţele democratice, indiferent dacă sunt de stânga sau de dreapta,” a declarat, vineri, în conferinţă de presă, Kelemen Hunor, alături de liderul UDMR Bihor, senatorul Cseke Attila.
Lovitură pentru George Simion! Niciun partid nu ar trebui să facă alianță cu AUR
Kelemen Hunor a atras atenția asupra importanței ca partidele democratice să evite imitarea sau concurența cu AUR în:
- retorica
- temele politice pe care le promovează
Astfel, el a subliniat că acest lucru ar putea legitima sau consolida poziția AUR-ului în peisajul politic românesc.
De asemenea, președintele UDMR a respins ideea unei coaliții sau negocieri cu AUR la nivel local sau național. Acesta spune că nu ar fi benefic pentru partidele democratice să se alăture AUR pentru a câștiga putere sau popularitate. Kelemen Hunor a amintit că există exemple de politicieni care au făcut acest lucru. Astfel, ei au sfârșit prin a-și compromite propriile poziții politice.
„Este cea mai mare greşeală să ai impresia că vei fi mai puternic şi mai respectat dacă te alături de AUR. Pot să spun foarte multe lucruri, exemple multe, dar sunt convins că liderii tuturor partidelor sunt conştienţi de această chestiune. S-a văzut cum nu a reuşit AUR să depună o moţiune de cenzură împotriva Guvernului fiindcă nimeni nu a vrut să semneze împreună cu AUR la nivel naţional. Acest lucru trebuie să fie valabil şi la nivel local”, a precizat președintele UDRM.
Partidele nu trebuie să concureze cu AUR
El a subliniat că partidele democratice ar trebui să evite asemenea înțelegeri, indiferent de context. El a mai spus că partidele trebuie să construiască mesajele și acțiunile în mod distinct, fără a apela la colaborarea cu AUR.
În final, Kelemen Hunor a subliniat că această abordare trebuie să se reflecte în mesajele și acțiunile fiecărui partid politic. Liderii partidelor sunt conștienți de importanța menținerii unui front comun împotriva creșterii influenței AUR în politica românească.
Liderul UDMR a mai spus „Deci să nu concurezi AUR-ul, să nu ai impresia că poţi să depăşeşti pe dreapta, pentru că ori te trezeşti în şanţ ori faci accident, mortal chiar, şi să nu coalizezi cu AUR împotriva altor forţe democratice, pentru că nu te va ajuta deloc. Şi bineînţeles acest lucru trebuie să se vadă în mesaje, prin acţiuni din partea fiecărui actor politic”.