Lovitură pentru Guvern! AUR susţine că instituţia prefectului nu trebuie politizată, conform unui comunicat. George Simion, copreşedintele AUR, califică drept „inadmisibilă” transformarea prefecţilor „în politruci”.
„Partidul AUR consideră inadmisibilă intenţia Guvernului de a-i transforma pe prefecţi în politruci, numiţi în funcţie strict pe criterii politice. În prezent, aceştia sunt înalţi funcţionari publici şi reprezintă legalitatea în administraţia publică din România”, a declarat George Simion, copreşedintele AUR, conform comunicatului.
Lovitură pentru Guvern
„Am impresia că partidele aflate la guvernare şi-au propus crearea unei noi generaţii de baroni locali şi fac asta măcelărind Codul administrativ prin ordonanţă de urgenţă. Ne opunem politizării administraţiei publice din România. Avem nevoie de profesionişti, nu de politruci de partid”, transmite acesta.
Conform informațiilor transmise de AUR, „depolitizarea funcţiei publice este asumată la nivel european”.
„Atragem atenţia asupra faptului că depolitizarea funcţiei publice este asumată la nivel european, prin implementarea acquis-ului comunitar. Oameni şi partide care au clamat şi au susţinut acest lucru în trecut odată ajunşi la guvernare fac exact pe dos şi politizează la maximum administraţia publică din România. De peste zece ani se investesc bani publici în pregătirea înalţilor funcţionari publici, iar acum se renunţă la tot ce s-a făcut în această direcţie. Dacă proiectul de OUG va fi adoptat, va însemna că revenim la epurări politice şi numiri pe post în funcţie de culoarea carnetului de partid, nu de competenţele deţinute”, este transmis în comunicat.
AUR primește o lovitură cruntă
O nouă lovitură pentru AUR, marți, după ce Curtea Constituţională a României a respins, sesizările Alianţei pentru Unirea Românilor (AUR) privind Hotărârea Parlamentului 31/2020 referitoare la învestirea Guvernului Florin Cîţu.
Senatorul Claudiu Târziu, copreşedinte AUR, susţinea la şedinţa Parlamentului privind învestirea Guvernului Cîţu că nu au fost îndeplinite procedurile legale.
„Audierile din comisii au fost formale, grăbite şi fără posibilitatea de a analiza programul de guvernare. Însă văd că în sală au fost voci, care mai de care triumfaliste, din partea arcului guvernamental. I-aş sfătui pe colegii din coaliţia de guvernare, ca şi pe cei care vor să ocupe posturi ministeriale, împreună cu preşedintele statului, domnul Klaus Iohannis, să mai aştepte niţel, să nu se bucure prea devreme. Grupurile parlamentare AUR vor sesiza Curtea Constituţională asupra faptului că formal nu au fost îndeplinite procedurile legale pentru învestirea acestui Guvern. De aceea, vă rog să aşteptaţi decizia CCR”, explica senatorul AUR.