UPDATE

Cristian Ghinea neagă informația că PNRR a fost respins

 

Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Cristian Ghinea, a negat joi că PNRR ar fi fost respins de Comisia Europeană.

Ghinea a explicat că documentul este încă în lucru, în prin proces de consultări cu Executivul UE, iar ceea ce a prezentat acum la Bruxelles nu este documentul final, ci o variantă intermediară.

”Planul Național de Redresare și Reziliență este în lucru, în plin proces de consultări cu Comisia Europeană. Nu este un document final, acum, cel pe care realizăm consultările și nu este trimis oficial la Bruxelles. De aceea, toate modificările și observațiile pe care le primim în această perioadă sunt parte a procesului normal de completare și negociere.

Lucrăm, împreună cu echipa din Minister și cu cele din ministerele de linie, pe componentele extinse care însumează peste 1.000 de pagini, este o muncă extrem de complexă și mulțumesc pentru efort tuturor celor implicați.

Legat de detaliile privind unele componente: pe componenta de transport, noi propunem cea mai mare alocare dintre toate statele membre, pe domeniul rutier. Credem că avem obligația de a oferi românilor rețeaua de autostrăzi. Totuși, nu este o solicitare simplă pentru Comisia Europeană, de aceea au loc mai multe discuții pe acest subiect.

Pe componenta de irigații, discuțiile tehnice se referă la modul de îndeplinire a obligațiilor de mediu în cadrul viitoarelor investiții. Este o analiză pe care o facem în paralel cu Comisia și unele abordări sunt diferite, dar acesta e rolul discuțiilor tehnice, de a clarifica detalii.

România este în grafic și procesul este în linie cu tot ceea ce se întâmplă pe acest mecanism, la nivel european. O singură țară a trimis componentele extinse în mod oficial – chiar astăzi. Până în acest moment, câteva țări au anunțat deja că vor transmite după 30 aprilie.

Săptămâna viitoare voi avea o discuție cu Margrethe Vestager, vicepreședinte executiv al Comisiei Europene și în acel moment vom putea pune la punct calendarul cel mai adecvat privind transmiterea oficială a PNRR.

Totodată, oficial, vor mai urma două luni de analiză a Comisiei Europene pe documentele trimise de statele membre. Abia atunci vorbim de o evaluare a Planului României. Rog partenerii din opoziție să nu mai caute puncte ieftine electorale cu dezinformări pe acest subiect. Ca întotdeauna, sunt aici pentru a dialoga și a informa, factual.”, a scris Ghinea joi pe Facebook.

De asemenea, ministrul a avut și o intervenție televizată, în care s-a exprimat în același sens.

”Este un fake news care circulă din păcate, că ar fi respins Comisia PNRR. PNRR-ul României nu a fost trimis la Bruxelles în mod oficial. Sunt discuţii, negocieri tehnice informale, va fi o trimitere oficială. După această trimitere oficială Comisia Europeană are două luni de evaluare, conform regulamentului, şi atunci se va vorbi de acceptare sau modificare sau respingere, Doamne fereşte, a planului României”, a spus Ghinea joi la Digi 24.

El a explicat că nu există conceptul de deadline pentru trimiterea variantei oficiale, dar este o dată recomandată, respectiv 30 aprilie.

”Săptămâna viitoare vom lua o decizie în urma unei videoconferinţe cu vicepreşedinta Comisiei, Margrethe Vestager, legată de calendarul României. Deocamdată sunt state care au anunţat că nu vor trimite până la 30 aprilie: Polonia, Malta, Finlanda, Bulgaria, Olanda. Azi, acum 2 ore, s-a anunţat prima trimitere oficială a planului, planul Portugaliei. Nu este o competiţie cu cine trimite primul”, a arătat Ghinea.

Ministrul a subliniat că acum se lucrează pe acele componente propuse public, care au ca mandat de negociere cu Comisia o pagină jumătate, două, şi care trebuie dezvoltate în documente tehnice ce presupun costuri pentru fiecare investiţie, deadline-uri, responsabilităţi.

”Fiecare componentă are prin natura ei câteva zeci de pagini, dacă nu chiar sute, la cele mai complicate. Am trimis la Bruxelles, împreună cu colegii mei din minister, cam 1.000 de pagini de documentaţie tehnică şi propuneri, pe care Comisia se uită. Avem întâlniri cu Comisia şi cu ministerele de linie şi după observaţiile lor aducem modificări, negociem.

Toate ţările fac aşa, fiind un mecanism nou, şi sunt în proces de negociere. Fiind în negociere nu vreau să dau detalii pe toate componentele, doar vă asigur că se munceşte intens aici la acest subiect”, a mai afirmat Ghinea.

Întrebat dacă sunt şanse ca varianta oficială să fie trimisă pe 30 aprilie, ministrul a răspuns că ”se poate face asta”, însă întrebarea este dacă pe toate componentele chestiunile de costuri sunt bine documentate sau mai este nevoie de timp pentru partea tehnică.

”Asta e decizia pe care o vom lua săptămâna viitoare. Dacă vom decide să o trimitem post 30 aprilie va fi chestiune de săptămâni, nu mai mult”, a adăugat ministrul.

……………………………………………………………………………………..

 

Lovitură pentru Guvern! Comisia Europeană respinge PNRR. Dezvoltarea României, așa cum a fost concepută de actuala coaliție aflată la guvernare, nu va mai avea loc.

Comisia Europeană trimite PNRR înapoi Executivului de la București, pentru a fi refăcut în părțile esențiale.

Lovitură pentru Guvern! Comisia Europeană respinge PNRR. Dan Barna confirmă

România nu va beneficia de fonduri europene prin Planul Naţional de Relansare şi Rezilienţă (PNRR) pentru sistemul de irigaţii, a declarat, miercuri seară, vicepremierul Dan Barna.

Acesta a precizat la TVR 1 că ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Cristian Ghinea, a prezentat la Bruxelles proiectul PNRR, însă Comisia Europeană a solicitat modificarea acestuia.

„În cadrul discuţiilor şi negocierilor avute în cadrul coaliţiei cu cei trei parteneri, am căzut de acord asupra unei forme de propuneri a PNRR cu care colegul nostru Cristian Ghinea a fost la Bruxelles, a discutat acolo cu oficialii europeni, cu comisarii pe acest subiect.

Unele dintre teme au fost acceptate. Despre alte teme, Comisia Europeană a spus: ‘Cred că vă sunt necesare, dar nu vă dăm bani din PNRR pentru asta’. Noi avem trei miliarde pentru irigaţii.

”Există discuţii cu oficialii europeni”

Au zis că nu este o reformă care ajută la rezilienţă după COVID, pentru că acest instrument la nivel european a fost gândit ca statele să se repună pe picioare după criza COVID şi unele teme sunt acceptate, alte teme…

Nu e vorba că nu ne dau bani deloc. La unele au zis că e alocarea prea mare şi sunt dispuşi să dea sume mai mici”, a afirmat Barna.

El a subliniat că pentru irigaţii vor fi alocate fonduri din bugetul naţional sau din fondurile structurale pe agricultură.

Vicepremierul a spus, de asemenea, că există discuţii cu oficialii europeni „pentru acceptarea componentei de infrastructură”.

”Până la jumătatea lunii mai va fi realizată o formă consolidată”

„Avem în continuare discuţii cu acceptarea componentei de infrastructură, care pentru noi e pe viaţă şi pe moarte. E discuţia în curs. Nu au respins, dar e discuţia în curs legat de calibrare, cât să fie granturi, cât să fie împrumuturi.

Pe mai multe dintre capitolele prezentate deja public şi în Parlament de colegul meu Cristian Ghinea avem astăzi pe masă punctele de vedere ale Comisiei, cu observaţii, cu lucruri de adăugat.

Mâine, poimâine o să avem întâlniri în cadrul Guvernului cu miniştrii în care le prezentăm punctele de vedere ale Comisiei”, a menţionat Dan Barna.

Potrivit acestuia, până la jumătatea lunii mai va fi realizată „o formă consolidată” a proiectului PNRR, care va fi supusă aprobării Comisiei Europene.

Sursă foto: INQUAM Photos, George Călin.