Cristi Danileț primeşte o lovitură grea la început de martie! Cererea sa de suspendare a hotărârii CSM de la finalul anului trecut a fost respinsă de magistraţi. Astfel, judecătorul rămâne suspendat din funcţie în continuare.
Veşti proaste pentru judecătorul Cristi Danileț!
Cristi Danileț rămâne suspendat din funcţie
Judecătorul de la Tribunalul Cluj rămâne în continuare suspendat din funcţie, după decizia luată astăzi de Curtea de Apel Alba Iulia.
Judecătorul Lucian Ioan Gherman a respins cererea lui Danileţ de suspendare a hotărârii Secţiei pentru judecători a CSM prin care a fost suspendat până la judecarea recursului împotriva deciziei de excludere din magistratură.
Acea decizie a fost luată la data de 14 decembrie 2022, Cristi Danileţ fiind atunci suspendat din funcţie până când Înalta Curte va judeca recursul acestuia împotriva hotărârii Secţiei pentru judecători a CSM în materie disciplinară de excludere din magistratură, potrivit luju.ro.
Decizia luată de Curtea de Apel Alba iulia pe 7 martie 2022
“Soluția pe scurt: Respinge ca neîntemeiată cererea formulată de reclamantul Danileț Cristi Vasilică în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, cu sediul în București, Calea Plevnei nr. 141B, sector 6 prin care se solicită suspendarea, până la pronunțarea instanței de fond, a executării Hotărârii nr.1537 din 14 decembrie 2021, adoptate Consiliul Superior al Magistraturii – Secția pentru judecători.
Cu drept de recurs în 5 zile de la comunicare. Recursul se depune la Grefa Curții de Apel Albă Iulia.
Pronunțată, prin punerea soluției la dispoziția părților, prin mijlocirea Grefei, la data de 07.03.2022.
Document: Hotărâre 51/2022 07.03.2022”
Activitatea de pe reţelele de socializare nu a fost deloc pe placul colegilor din magistratură
Anul trecut, Cristi Danileț a fost dat afară din magistratură în urma mai multor videoclipuri controversate postate pe reţelele de socializare.
Judecătorul a primit o sancțiune disciplinară drastică, în urma abaterii prevăzute de art. 99 lit. a) din Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor.
Decizia a fost luată după ce Danileț s-a filmat în timp ce făcea diverse activități, precum săritul în piscină. Ulterior, clipurile au fost postate pe rețeaua TikTok.
Este vorba despre „manifestările care aduc atingere onoarei sau probității profesionale ori prestigiului justiției, săvârșite în exercitarea sau în afara exercitării atribuțiilor de serviciu”.