Lovitură pentru Laura Codruţa Kovesi la începutul acestei săptămâni, după ultimele informaţii venite din partea Secţiei de investigare a magistraţilor. Un nume cheie este audiat în aceste momente de procurori.
Veşti proaste pentru Laura Codruţa Kovesi, după ce un nume cheie din dosar, procurorul Mircea Negulescu, zis şi Portocală, este audiat în cursul zilei de luni de procurorii Secţiei de Investigare a Magistraţilor , în dosarul Laurei Codruţa Kovesi.
Dosarul vizat se referă DNA Ploieşti şi la faptul că fosta şefă DNA este acuzată că a coordonat activitatea procurorilor DNA din Prahova, vizându-l în special pe omul de afaceri Sebastian Ghiţă şi persoane apropiate de acesta, cum este fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cozma, ori copii acestuia.
Audierile de luni se realizează în cazul celui de-al doilea dosar al fostei şefe DNA, în care se fac audieri la foc continuu.
Laura Codruţa Kovesi, probleme mari cu Justiţia
Pe 5 aprilie, adică săptămâna trecută, procurorul Lucian Onea a fost de asemenea audiat., ca astăzi să vină rândul procurorului Mircea Negulescu. Cei doi sunt de asemenea implicaţi în dosar şi sunt acuzaţi că ar fi instituit teroarea în unitatea de elită de la DNA Ploieşti şi ar fi făcut mai multe nereguli şi abateri de la norme, la cererea Laurei Codruţa Kovesi. Se pare că aceştia ar fi audiat mai multe persoane şi le-ar fi pus să declare lucruri false pentru a deschide dosare la comandă.
Procurorii de la Secţia de Investigare a Magistraţilor mai spun că în perioada 2015-2016, atunci când Laura Kovesi era procuror şef DNA, aceasta ar fi ştiut de toate aceste nereguli de la DNA Ploieşti şi, mai mult de atât, chiar ea le-ar fi coordonat.