Lovitură pentru Liviu Dragnea, chiar de la Viorica Dăncilă! I-a spulberat planurile

O iniţiativă legislativă depusă de Liviu Dragnea şi Lia Olguţa Vasilescu este neconstituţională, atrage atenţia tocmai Guvernul României, condus de Viorica Dăncilă. Ea cere acum Parlamentului să decidă asupra oportunităţii acestei legi.

Cabinetul Dăncilă a emis miercuri punctul de vedere al Executivului cu privire la inițiativa legislativă care prevede ca mamele care primesc indemnizații pentru creșterea copilului să poată obțină și alte venituri din desfășurarea de „activități independente, drepturi de proprietate intelectuală și activități agricole, silvicultură și piscicultură”. Guvernul spune în acest document că legea încalcă prevederile Constituției, potrivit Ştiripesurse. Printre inițiatorii legii se află și fostul ministru PSD al Muncii, Lia Olguța Vasilescu, dar şi fostul preşedinte Liviu Dragnea.

Guvernul aminteşte că, în prezent, legea are deja 3 situații în care plata indemnizației pentru creșterea copilului nu se suspendă:

  • mama primește diverse sume în baza legii, a contractului colectiv de muncă sau a contractului individual de muncă, altele decât cele rezultate din desfășurarea efectivă a unei activități în perioada de concediu
  • mama primește indemnizația de consilier local sau județean, indiferent de nivelul acestora
  • mama realizează, în decursul unui an calendaristic, venituri supuse impozitului, prin desfășurarea efectivă a unei activități în perioada de concediu, al căror nivel net nu depășește de 5 ori cuantumul minim al indemnizației (6.250 lei)

„În ceea ce privește norma propusă în prezenta inițiativa legislativă, apreciem că aceasta contravine dispozițiilor art. 16 alin. (1) din Constituția României, republicată. În plus, menționăm faptul că soluția propusă anulează parțial voința Parlamentului referitoare la limitarea cuantumului veniturilor, voința exprimată recent prin Legea nr.89/20193, în cadrul căreia se modifică lit. c) a art. 16 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 111/20104. În acest context, menționăm că prin măsurile preconizate se creează privilegii pentru anumite categorii de persoane, și anume, cele care realizează venituri din activități independente, din drepturi de proprietate intelectuală și din activități agricole, silvicultură și piscicultură, fără o justificare obiectivă. Drept consecință, norma astfel propusă încalcă principiul egalității în drepturi prevăzut de art. 16 alin. (1) din Constituția României. Mai mult, apreciem că justificarea inițiatorilor din Expunerea de motive este insuficientă, întrucât nu doar în aceste domenii de activitate, suspendarea activității poate genera respectivele consecințe”, se arată în documentul emis de Guvern.

Concluzia Executivului este că „Parlamentul va decide asupra oportunității adoptării acestei inițiative legislative”.