Duminică, 10 noiembrie, este ziua alegerilor prezidenţiale în ţară, iar Administraţia Naţională a Penitenciarelor informează că mii de deţinuţi si-au exprimat dorinţa de a-şi exercita dreptul la vot. Cel mai celebru deţinut din România la ora actuală este, fără îndoială, Liviu Dragnea.
Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP) informează că puţin peste 15.000 de deţinuţi şi-au exprimat intenţia de a vota la turul întâi al alegerilor prezidenţiale. Mai precis, este vorba despre 15.043 de persoane private de libertate cu drept de vot. Numărul deţinuţilor cu drept de vot este de 17.660, iar al persoanelor private de libertate aflate în custodia ANP este de 20.380.
“Subliniem faptul că situaţia numerică centralizată la data de 07.11.2019 este estimativă, termenul limită pentru depunerea listelor nominale şi a cererilor, la secţia de votare în a cărei rază teritorială se află penitenciarul sau locul de deţinere, fiind preziua votării, cel mai târziu la ora 20:00”, se arată într-un comunicat emis de Administraţia Penitenciarelor.
Potrivit unei decizii a Biroului Electoral Central, alegătorii deţinuţi în baza unui mandat de arestare preventivă sau care se află în executarea unei pedepse privative de libertate, dar cărora nu li s-a interzis exercitarea drepturilor electorale, votează prin intermediul urnei speciale.
Fără îndoială, cel mai celebru deţinut din România în acest moment este fostul preşedinte al PSD, Liviu Dragnea. Din păcate pentru el, judecătorii care l-au condamnat pe fostul lider social-democrat i-au interzis şi o serie de drepturi, astfel că Liviu Dragnea nu va putea vota duminică. Nu avem de unde să ştim care ar fi fost intenţia de vot a lui Dragnea, dar în mod sigur nu ar fi votat-o pe Viorica Dăncilă, având în vedere modul în care s-a încheiat relaţia dintre cei doi şi faptul că fostul şef al PSD a dat în judecată actuala conducere a partidului.
Probabil votul său ar merge la Mircea Diaconu.