Cu privire la alegerile europarlamentare, președintele ALDE a declarat că partidul său trebuie să candideze singur, pentru că altfel, o candidatură comună cu PSD ar însemna nereprezentarea valorilor liberale.
„Colegii și eu am analizat cu atenție și avantajele și dezavantajele de ordin politic mai larg. Noi, ca partid, rațiunea noastră de a fi, a fost aceea de a reprezenta valorile și principiile liberale în România. Mersul pe o listă comună face ca acest aspect să se estompeze și există o anumită diluare pe care nu știu dacă electoratul nostru o va accepta în totalitate. Există și impedimente de ordin practic. Noi considerăm că avem posibilitatea să obținem 5 mandate în PE, iar într-o negociere cu PSD, care va obține același scor ca la alegerile trecute, ar însemna practic o treime din mandate să le luăm noi, ceea ce nu ar fi foarte simplu de negociat”, a afirmat Călin Popescu Tăriceanu.
Președintele ALDE susține că aceeași dorință de a candida pe liste separate este îmbrățișată și în interiorul PSD.