Într-o postare pe pagina personală de Facebook, primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, anunță ultimele măsuri luate. Aceasta susține că instituția pe care o conduce este pe drumul ce bun, explicând fiecare mișcare făcută.
Mai exact, Clotilde Armand susține că milioane bune din bugetul Primăriei mergeau către ”clientela roși”, iar acum banii au fost tăiați. Totodată, aceasta susține că a demis zeci de funcționari publici aduși în funcții de social democrați, care nici măcar nu veneau la muncă și stătateau în locuințele pentru tineri ”primite cadou”.
”Se agită fosta conducere a primăriei în frunte cu cel mai prețios parlamentar PSD ajuns deputat ca să scape de închisoare. Excelent! Cea mai bună dovadă că după 8 luni de mandat suntem pe cel mai bun drum.
Mergeau milioane bune de la Primăria Sectorului 1 căre clientela roșie. Bilanțul nostru se vede în disperarea lor”, scrie Clotilde Armand pe Facebook.
Clotilde Armand merge în instanță
Edilul a mai adăugat că au fost tăiate inclusiv sporurile nelegale, iar Daniel Tudorache, fostul primar al Sectorului 1 și avocata lui Liviu Dragnea vor fi acționați în instanță.
Primarul Sectorului 1 susține că va face tot posibilul să aducă înapoi fiecare leu risipit, investind în educație, infrastructură, dar și sănătate.
„Le-am tăiat banii care mergeau la partid, le-am dat afară firmele care căpușau primăria, am oprit finanțarea mass-media, am demis zeci de funcționari publici aduși de conducerea PSD care nu se prezentau la muncă, îi vom scoate afară din locuințele pentru tineri pe cei care au primit ilegal cadou de la fostul primar aceste apartamente, le-am tăiat sporurile nelegale, oprim șantierele ilegale, le-am distrus rețeaua de făcut bani cu autorizații de construire ilegale, am depus plângeri penale pentru fiecare funcționar și angajat care și-a bătut joc de bugetul local, îi vom acționa în instanță pe avocata lui Dragnea și pe fostul primar pentru că n-au recuperat cu bună știință prejudiciul de peste 100 milioane de lei de la societatea de salubrizare.
Voi lupta să aducem înapoi fiecare leu risipit de acești neisprăviți și îi vom investi în educație, sănătate și infrastructură. Răul trebuie distrus de la rădăcină.”, mai scrie Clotilde Armand.