Florin Cîțu se alege cu o nouă plângere penală. Motivul? Împărțirea unui miliard de lei din fondul de rezervă doar între primăriile PNL și UDMR. Marcel Ciolacu și Dan Barna au adus acuzații încă de ieri. Totuși, lucrurile se complică și premierul s-a ales cu o plângere penală.
Florin Cîțu s-a ales cu o plângere penală din partea PSD, iar USR anunță că va ataca în justiție hotărârea de guvern prin care au fost împărțiți un miliard de lei din fondul de rezervă primarilor.
Clotilde Armand acuză că primarii USR nu au primit niciun ban
Acuzații vin și din partea lui Clotilde Armand, edilul Sectorului 1, aceasta spune că primarii USR nu au primit niciun ban și că „apartenența politică a unui primar a fost principalul criteriu de alocare a fondurilor”.
„Acum, eu nu-mi doresc să intru într-o polemică cu premierul. Are dumnealui destule probleme de rezolvat. Voi face însă altceva. Am să atac în Justiție această hotărâre de Guvern. Și îi rog pe toți primarii USR (și nu numai) să se alăture acestui demers. Când nedreptatea devine lege, rezistența devine datorie!”, a scris Clotilde Armand, pe Facebook.
USR a criticat modul în care s-au împărțit banii
Edilul Sectorului 1 din Capitală, Clotilde Armand anunță într-o postare pe facebook că va depune plangere penala impotriva premierului, asta după ce mai multi edili USR din București nu au primit bani.
Mai multe orașe se află în situații similiare, fără bani alocați
În aceeasi situatie se regăsesc și orașele Alba, Brașov, Timișoara, toate conduse de primari USR.
Cum au fost împărțiți banii
TOTAL 1.010.966.000 de lei
jud. Constanța – 71,43 de milioane de lei
jud. Suceava – 46,29 milioane de lei
jud. Prahova – 34,73 milioane de lei
jud. Cluj – 33,21 milioane de lei
Atacuri dure din partea politcienilor
Și Marcel Ciolacu a lansat un atac dur la adresa lui Florin Cîțu și a lui Klaus Iohannis pe care îi acuză pentru situația în care se află România la acest moment.
„Astăzi Iohannis și Cîțu v-au trimis nota de plată pentru Congresul PNL: sărăcie, foame și frig. Iohannis și Cîțu au condamnat peste 70 la sută din populația României la cea mai cruntă iarnă din ultimii 30 de ani. Iohannis și Cîțu au ales să se poarte cu propriul popor mai rău decât dictatorul Nicolae Ceaușescu!
Românii vor sta în benză și frig, pentru că acești iresponsabili și-au plătit din banii românilor funcțiile lor la Congresul PNL. Peste 150 de milioane de euro din bani publici au fost dați mită pentru primarii PNL care l-au votat la Congres pe Cîțu cu mâna la nas! Restul administrațiilor locale care au cerut disperate bani pentru încălzire, spitale și școli NU au primit bani nici de hârtie igienică. Aici a ajuns cinismul lui Iohannis și Cîțu! Aceasta este România feudală. Iohannis vrea să fie stăpân peste un popor de iobagi”, a spus el.