Rusia primește o lovitură puternică chiar acum. Deși Vladimir Putin se aștepta ca toate țările să se conformeze noilor reguli privind livrarea gazelor rusești, se pare că situația este cu totul alta.

Potrivit publicației poloneze Warsaw Voice, Rusia a pierdut o nouă rută de livrare a gazelor sale către Uniunea Europeană. Mai exact, Guvernul de la Varșovia a decis în final să încheie înainte de termen contractul pentru livrări de gaze ruseşti.

Totodată, autoritățile din Polonia au mai decis și încheierea acordului privind construirea de sisteme de gazoducte pentru tranzitul gazelor ruseşti prin teritoriul Poloniei.

După decizia luată, premierul polonez a lansat critici dure la adresa lui Vladimir Putin. Acesta susține că liderul de la Moscova nu face altceva decât să transforme toate ”recoltele ucrainene” într-o armă de șantaj pentru restul lumii.

Vladimir Putin repetă istoria lui Stalin

Într-un interviu acordat pentru BBC, Mateusz Morawiecki a declarat că Putin repetă acțiunile lui Stalin din 1933. În același timp, el a mai adăugat că liderul de la Moscova ar fi „fericit” cu un război comercial între Marea Britanie și UE din cauza acordului Brexit pentru Irlanda de Nord.

În condițiile în care Ucraina nu mai poate exporta cereale, acest lucru a dus la creșterea prețurilor mondiale la alimente. În acest sens, premierul polonez a vorbit despre perspectiva foametei în țările care depind de exporturile de cereale.

„Acest lucru „ace parte din strategia lui Putin pentru a crea efecte în lanț în Africa de Nord și valuri uriașe de migrație”, a spus el. Aceeași idee a fost susținută și de președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, care a declarat delegaților de la Davos că Rusia se folosește de „foamete și de cereale pentru a-și exercita puterea”.

„Cooperarea globală este antidotul la șantajul Rusiei”, a spus ea.

O reacție în acest sens a venit și din Marea Britanie. Un purtător de cuvânt al guvernului britanic a declarat că țara sa lucrează „intensiv” cu partenerii pentru a găsi modalități de a permite reluarea exporturilor de cereale.

Pe de altă parte, până la momentul actual încă nu există niciun plan conform căruia navele de război ale Marinei Regale să ajute la spargerea blocadei Rusiei, a adăugat purtătorul de cuvânt.

Morawiecki a mai adăugat și că populația trebuie informată despre consecințele reale ale războiului adăugând totodată că”Rusia se află sub o presiune reală” din cauza sancțiunilor existente, dar că acest lucru va avea un impact pe termen mediu și lung.

Instrumentele lui Vladimir Putin intimidarea și propaganda

„Trebuie să explicăm opiniei publice care sunt consecințele războiului. Principalele instrumente ale lui Putin sunt intimidarea, frica, iluziile și propaganda”, a adăugat premierul din Polonia. 

El a fost întrebat în cadrul interviului dacă este îngrijorat de ideile care apar la Paris și Berlin cu privire la un compromis cu Rusia. În acest sens, acesta susține că rolul lui Putin este acela de a diviza între continentul.

„Unii lideri vest-europeni au vrut să aibă resurse naturale ieftine și pace. Iar ceea ce au obținut sunt materii prime și resurse naturale foarte scumpe și război. Așa că ar trebui să țină cont de faptul că Putin lucrează în primul rând pentru a ne diviza și, în al doilea rând, pentru a ne face nerăbdători și a ne face să ne plictisim de tot”, a mai adăugat acesta.