Sute de mii de oameni încearcă să-şi recupereze în justiţie banii daţi pe participaţiuni la bănci care nu mai au lichidităţi din cauza crizei financiare.
Situaţia ar putea bloca activitatea tribunalelor – avertizează preşedintele instanţei Audienţa Naţională, care cercetează şi cazul marii bănci spaniole Bankia, salvată de stat de la faliment.
Zeci de mii de clienţi ai Băncii Bankia au crezut că investesc economiile de o viaţă într-un depozit rentabil. Israel Alvarez, fost şef de sucursală bancară, astăzi avocat al afectaţilor, spune că deşi posibilităţile de recuperare a banilor sunt mici, deoarece fondul de garantare a depozitelor este gol, justiţia ar putea să-şi facă datoria, scrie RADOR.
"Chiar şi guvernul ar trebui să fie interesat să fie cunoscuţi aceşti responsabili şi condamnaţi, pentru a demonstra că statul de drept îşi face datoria. Sunt bancherii care au vândut aceste participaţiuni. Cred că Spania este un caz unic, nu cred că există nici în Portugalia sau în Grecia, este o neruşinare absolută şi este normal să nu fie înţeleasă în exterior. Întrebarea este: cum aţi putut să faceţi aşa ceva bătrânilor voştri? Cum aţi putut să vindeţi falimentul sistemului vostru financiar oamenilor în vârstă?", a spus Israel Alvarez.
Potrivit datelor furnizate de Comisia Naţională a Pieţei de Valori, care a început o cercetare, nouă bănci sunt investigate şi vor fi sancţionate pentru vânzarea de produse neadecvate în valoare de şase miliarde de euro.
Sursa: RADOR