Interdicțiile motoarelor diesel au provocat o adevărată isterie. Posesorii de mașini cu acest tip de motoare sunt acum, pur și simplu, expropriați.
Deși de ani de zile există niște limite de poluare, începând din anul 2019, în anumite metropole germane, precum Frankfurt sau Koln, zeci de mii de mașini nu vor mai putea circula.
Este de înțeles că această veste nu poate fi primită cu bucurie de toată lumea, în condițiile în care, zilnic, fiecare navetist din Germania străbate în medie 17 kilometri pentru a ajunge la locul de muncă, scrie B1.
Cum prețurile transportului feroviar sunt destul de piperate, iar oricum trenurile sunt supraaglomerate și nepunctuale, interdicția de circulație în cazul mașinilor vechi nu reprezintă o victorie asupra marilor producători de mașini, ci mai degrabă o victorie a acestora.
Aceste măsuri vor afecta, așadar, aproximativ 110.000 de proprietari de autovehicule din Germania, cărora li se vor adăuga navetiștii din localitățile limitrofe. Toți șoferii vor fi obligați să-și cumpere alte mașini.
Aceste prevederi legislative vor afecta, în primul rând, omul de rând, dat fiindcă există mai multe șanse ca acesta să dețină o mașină veche decât un broker sau un director de bancă.
Autoturismele diesel vor dispărea peste tot în Europa în următorii ani, anunță Elzbieta Bienkowska, comisar european pentru piaţă internă şi industrie.
„S-a terminat cu autovehiculele diesel. Cred că în câţiva ani acestea vor dispărea complet. Este o tehnologie care aparţine trecutului. Oamenii au realizat că nu vom avea niciodată maşini diesel complet curate, fără emisii de oxid de azot,” a declarat Elzbieta Bienkowska.
Fără doar și poate, o decizie de acest fel va schimba dramatic industria auto din Europa. Nu mai puțin de jumătate din numărul total de autoturisme înmatriculate în țările din UE, funcționează cu motoare diesel.