Șoferii din România primesc o lovitură fără precedent. Ministrul de Interne Lucian Bode anunță că începând cu luna ianuarie, șoferii care vor fi agresivi în trafic vor fi amendați.
Ministrul susține că MAI urmează să monteze 600 de camere radar fixe pe cele mai aglomerate drumuri din țară: DN7, DN1 și Autostrada Soarelui, prin care se va putea urmări abaterea șoferilor de la legislație.
În ceea ce privește valoarea investiției, potrivit ministrului, camerele costă 12 milioane de euro și fac parte din demersul MAI de a reduce numărul accidentelor rutiere cu 25% până în 2025.
Lucian Bode susține că Ministerul și-a propus ca până la finalul lunii ianuarie OUG în acest sens să fie deja adoptat, astfel încât conducerea agresivă să fie sancționată.
Totodată, el a mai adăugat că noile camere care urmează să fie montate vor citi și numărul de înmatriculare, astfel încât autoritățile vor afla imediat dacă autoturismul respectiv are sau nu ITP valabil.
„Până la finalul lunii ianuarie ne propunem să adoptăm OUG, avem de altfel și reglementarea în abilitarea guvernului de a emite ordonanță pe această componentă.
O nouă lovitură pentru șoferii din România
Conducerea agresivă, cu tot ce înseamnă regimul de sancțiuni, vom veni cu un proiect în acest an. Îl avem deja bugetat, de instalare a 600 de camere de monitorizare pe trei artere importante din România. Mă refer la DN1 – Valea Prahovei, DN 7 – Valea Oltului și A2 – București-Constanța. 400 din cele 600 de camere sunt moderne, au posibilitatea să citească numărul de înmatriculare și să transmită automat în dispecerat dacă nu are certificat, dacă are ITP”, a declarat Lucian Bode la Digi24.
Amintim faptul că pe lângă noile camere de supraveghere a traficului anunțate de ministrul de Interne, în vara anului trecut, CNAIR preciza că dorește reactivarea radarelor fixe care nu au mai fost folosite de zece ani, în contextul în care nu sunt omologate, iar legislația din România nu prevede termenul de ”viteză medie”.
Aceste radare sunt deja instalate pe autostrăzile din România, construite după 2010 și sunt diferite față de camerele de rovinietă, ele fixând viteza medie a autoturismului.
De menționat este faptul că decizia CNAIR privind reinstalarea radarelor fixe vine în contextul în care numărul accidentelor mortale din România a consemnat o creștere semnificativă în ultimii ani, iar de cele mai multe ori, motivul principal l-a reprezentat viteza cu care conducătorului auto circula la momentul respectiv.