Pe data de 19 aprilie, un grup de 24 de deputați, majoritatea din PNL, au trimis la Senat o propunere legislativă prin care se impun câteva condiții stricte în cazul străinilor care vor să cumpere teren agricol în România.
Grupul a trimis o propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.17 din 7 martie 2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan şi de modificare a Legii nr.268/2001 privind privatizarea societăţilor comerciale ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului. Inițiativa își propune să introducă o serie de condiții la achiziționarea terenurilor agricole de către străini.
Dacă modificările vor fi aprobate, străinii care vor intenționa să cumpere teren agricol în România vor fi nevoiți să respecte următoarele condiții:
- Să folosească terenul pentru practicarea culturilor agricole în maximum 6 luni de la încheierea tranzacției și să păstrează destinația terenului;
- Să nu dețină datorii la fisc în nicio țară inclusiv în România;
- Să fie asociat în participațiune cu societăți, persoane fizice ori persoane juridice având capital autohton românesc, ponderea capitalului românesc în această asociere fiind de minimum 30%;
- Să prezinte angajați români în proporție de minimum 60% la nivel de management și de 90% la nivel de forță de muncă
- Să prezinte drept principal obiect de activitate al persoanei ori societății în cauză domeniul agricol;
- Să nu deruleze activități economico-financiare prin sistemul de companii de tip off-shore
- Se obligă să mențină terenul în bune condiții de agro-mediu în vederea preîntâmpinării degradării pământului;
- Să prezinte garanții concrete în vederea protecției mediului, protecției muncii și a aplicării legislative românești în rol de preîntâmpinare a dezastrelor naturale și a accidentelor de orice fel.
Alături de propunerile legislative au fost expuse câteva motive. Unul dintre ele fiind liberalizara pieței terenurilor agricole. “În timp ce am deschis piața terenurilor agricole pentru străini, am pierdut din vedere protejarea fermierului român, a agriculturii autohtone și a intereselor statului român”, se arată în motivarea deputaților pentru modificarea legii aflate în vigoare pentru achiziția de terenuri.
Un exemplu de fermier străini care cumpără terenuri agricole în România este Andreas von Bardeau. Acesta investește de peste 15 ani mulți bani în România. El cumpără foarte multe terenuri, dar nu pentru a le cultiva ci pentru a le păstra. Astfel, peste ani va putea specula acest lucru.