Lovitură pentru toată România! Anunțul făcut de Comisia Europeană

Falimentul Guvernului Dăncilă își arată rezultatele. România este repetentă la un capitol-cheie. Ultimele rezultate arată un adevărat dezastru. Se așteaptă demisii de răsunet în Executiv. Rezultatele se vor răsfrânge și în buzunarele românilor. Cresc prețurile.

Faliment total pentru Guvernul Dragnea. Ultima prognoză a Uniunii Europene e de-a dreptul dramatică pentru România. Fermierii vor obține cantităţi mai mici de cereale la hectar, față de 2018.

Faţă de media ultimilor cinci ani, va fi însă o uşoară creştere. Probleme mari sunt la culturile de porumb şi grâu, în timp ce fermierii care au pariat pe sfeclă vor produce mai mult.

Și economia autohtonă va fi lovită de aceste rezultate. Condiţiile meteorologice nu au fost la fel de bune pentru fermieri ca anul trecut, astfel că aceştia ar putea raporta randamente mai mici la hectar la grâu, porumb, triticale, orz, ovăz şi cartof, anunță economica.net.

„Lipsa precipitaţiilor a generat un start bun al campaniei de însămânţare a culturilor de primăvară, iar ploile ce au căzut ulterior au înmuiat solul.Cu toate acestea, creşterea plantelor din culturile de vară este lentă în prima parte a lunii mai, urmare a temperaturilor scăzute. Culturile de iarnă prezintă o dezvoltare moderată”, explică specialiştii Comisiei Europene.

Suntem codași în UE și în agricultură. România va avea a doua cea mai mare scădere a producţiei de grâu din Europa, de până la 12% faţă de anul trecut (4,2 tone la hectar), în contextul în care fermierii europeni vor câştiga, în mede, un plus de 7,3% la hectar, până la 5,8 tone. Estonia va fi singura ţară şi mai afectată de condiţiile meteo, pentru fermierii de acolo prognozându-se un minus de 20% a producţiei la hectar.

Raportat însă la media ultimilor cinci ani, randamentul va fi ceva mai mare, de plus 1%, în condiţiile în care media UE este de plus 2%.
Producţia de grâu din 2018 a fost de 10,27 milioane tone, cu 135.000 tone mai mult ca în 2017, iar productivitatea medie a fost de 4,8 tone la ha, arată datele prezentate de ministrul Agriculturii.

Probleme mari sunt și la producția de porumb. Conform prognozei Comisiei Europene, anul acesta, fermierii ar putea obţine doar 6,3 tone de porumb la hectar, cu 18% mai puţin decât anul trecut, dar cu 23% peste media ultimilor cinci ani. În Europa, se aşteapă producţii medii de 7,9 tone la hectar, cu 5,2% mai puţin decât în 2018, România înregistrând a doua cea mai mare scădere după Slovacia (minus 20%).

Şi la orz, România va fi printre puţinele ţări cu cantităţi mai mici în 2019 faţă de 2019. Comisia Europeană estimează pentru această cultuă o scădere de 9%, până la 4,1 tone la hectar, din cauza producţiei slabe la orzul de iarnă care a avut randamente cu 7,1% mai mici. Scăderea va fi mai mare în Estonia (minus 8%) şi Portugalia (minus 11%), în condiţiile în care, în medie, fermierii europeni vor obţine randamente de 4,9 tone la hectar, cu 7,9% mai mult decât în 2018.

Singurele culturi cu randamente mai bune sunt cele de sfecla de zahăr şi floarea-soarelui, mai spune sursa citată.