La Bruxelles se pregăteşte o nouă presiune împotriva Ungariei. La presiunea liberalilor de stânga, Comisia Europeană analizează posibilitatea aplicării mecanismului de condiţionalitate împotriva Ungariei din cauză că nu permite lobby-ului LGBTQ să intre în şcolile şi grădiniţele ungare.

Iar Stânga din Ungaria asistă cu entuziasm la şantajul de la Bruxelles, scrie MAGYAR HIRLAP.

La Bruxelles se pregăteşte o nouă presiune împotriva Ungariei. Fondurile europene, în pericol

Comisia Europeană investighează dacă modificarea Legii privind protecţia copilului intră sub incidenţa regimului privind condiţionarea fondurilor UE de situaţia statului de drept, dacă încalcă normele privind statul de drept într-un mod care pune în pericol interesele financiare ale UE, potrivit informaţiilor ziarului ungar „Népszava”.

În ediţia de sâmbătă ziarul amintit a scris că Nicolas Schmit, comisar european pentru politica socială și de ocupare a forței de muncă, a informat un grup de europarlamentari verzi despre toate acestea.

Investigarea de la Bruxelles este remarcabilă dacă luăm în considerare că Executivul European şi-a asumat anterior, în conformitate cu acordul la care au ajuns șefii de stat și de guvern ai UE, că va aştepta până când Curtea de Justiţie a UE va stabili dacă regulamentul care ameninţă cu retragerea fondurilor europene este în concordanţă cu tratatele Uniunii Europene.

Dacă Comisia Europeană vrea, totuşi, să evite Curtea de Justiţie a UE, aceasta va însemna că cedează în faţa presiunii exercitate de majoritatea liberalilor de stânga în Parlamentul European.

Activarea mecanismului legat de statul de drept

Parlamentul European a ameninţat, într-o decizie, Comisia Europeană că o va da în judecată dacă nu va înăspri acest mecanism – care a expirat recent – până la un anumit termen.

Parlamentul European a dat un ultimatum Comisiei Europene, condusă de Ursula von der Leyen, cu scopul evident de a șantaja guvernele conservatoare ungare și poloneze prin retragerea fondurilor UE.

Stânga ungară este din nou partener în îndemnarea sancţiunilor împotriva Ungariei.

Europarlamentarul formaţiunii Momentum, Anna Donáth, a scris zilele trecute pe pagina sa de Facebook că la prezentarea de către Ursula von der Leyen a bilanțului de un an la conducerea Comisiei Europene, preşedintele acestui for a spus că Executivul de la Bruxelles va trimite cereri scrise „statelor membre în cauză”, în următoarele săptămâni, ca prim pas al mecanismului privind statul de drept.

Schimbarea guvernului de la Budapesta?

Despre această intenţie Anna Donáth l-a întrebat chiar şi pe comisarul european pentru justiţie, Didier Reynders, care a confirmat că aceste cereri scrise trebuie interpretate ca demarare a mecanismului european privind statul de drept.

Europarlamentarul ungar a dezvăluit de fapt intențiile Bruxelles-ului când a scris că este nevoie de schimbarea Guvernului pentru ca Ungaria să primească fondurile UE care i se cuvin.

Comisia Europeană a demarat, de altminteri, procedura de infringement din cauza Legii privind protecţia copilului, iar în aceste zile a primit şi răspunsul Guvernului de la Budapesta, în legătură cu care ministrul ungar al Justiţiei a afirmat: Nici tratatele şi nici Carta pentru drepturile fundamentale ale UE, şi nici un alt organism al UE nu poate stabili modul în care părinții ungari trebuie să își crească copiii în Ungaria.

„Vor să ne sancţioneze pentru că nu permitem lobby-ului LGBTQ să intre în școlile și grădinițele ungare”, a subliniat Judit Varga.

Sursa foto: mediastandard.ro.