Lovitură pentru Vlad Voiculescu! Ministrul Sănătății este ținta unor acuzații extrem de grave, legate de subminarea campaniei de vaccinare, prin minciuni și fuga de răspundere, dar și după ce a intrat în conflict cu primarii şi a întârziat astfel constituirea centrelor de vaccinare.
Lovitură pentru Vlad Voiculescu! Ministrul Sănătății se vede deja pus în situația de a i se solicita demisia, la doar puțin timp după ce și-a preluat mandatul.
Iar acuzațiile sunt extrem de grave, fiind legate nici mai mult nici mai puțin de subminarea campaniei de vaccinare împotriva noului coronaviurs.
Lovitură pentru Vlad Voiculescu! PSD îi cere demisia
Astfel, prim-vicepreşedintele PSD, Gabriela Firea, a cerut miercuri, în numele partidului, demisia ministrului Sănătăţii, Vlad Voiculescu, pe motiv că acesta ar fi „un veritabil subminator al campaniei de vaccinare” anti-COVID, pe care „o decredibilizează prin minciuni penibile”.
„Cerem demisia ministrului USR-Plus al Sănătăţii, Vlad Voiculescu, care se dovedeşte un veritabil subminator al campaniei de vaccinare, pe care o decredibilizează prin minciuni penibile, precum cea că Japonia, spre deosebire de România, n-ar avea acces la vaccin şi, de aceea, (…) nu-şi vaccinează populaţia.
În realitate, mai multe ţări dezvoltate, între care Japonia, Taiwan, Noua Zeelandă, Australia, Coreea de Sud, au amânat deliberat vaccinarea populaţiei pentru a aştepta noi rezultate ale testelor clinice şi pentru a vedea ce se întâmplă în ţările care îşi vaccinează deja cetăţenii.
Voiculescu nu poate susţine că nu ştie realitatea! Însă minte intenţionat pentru a acoperi haosul, debandada, dar şi incapacitatea sa de a coordona campania de vaccinare”, a scris Firea, pe Facebook.
”A întârziat constituirea centrelor de vaccinare”
Potrivit Gabrielei Firea, ministrul Voiculescu „a fugit de răspundere încă din prima zi, a refuzat timp de o lună să apară la evenimentele legate de campania de vaccinare şi să dea declaraţii, a intrat în conflict cu primarii şi a întârziat astfel constituirea centrelor de vaccinare şi a ignorat problemele legate de funcţionarea platformei online„.
„Prin urmare, PSD cere demisia ministrului Sănătăţii, Vlad Voiculescu. În această perioadă de criză de sănătate profundă, România are nevoie de un ministru al Sănătăţii responsabil, capabil să ia decizii care rezolvă problemele, nu de un mincinos şi-un dezertor incapabil.
Pentru revenirea la o viaţă normală este vital ca 70% din populaţia ţării să fie imunizată, iar Guvernul Cîţu şi-a asumat că până sfârşitul lunii septembrie 10,4 milioane de români vor fi vaccinaţi.
Eşecul atingerii acestui obiectiv înseamnă condamnarea României, afundare într-o criză şi mai mare şi inevitabil impune demisia sau demiterea Guvernului Cîţu”, a adăugat senatorul PSD.
Sursă foto: INQUAM Photos, Octav Ganea.