Președintele Volodimir Zelenski a făcut un gest neașteptat. Liderul de la Kiev l-a onorat pe cel mai faimos câine al țării, Patron.
Menționăm faptul că Patron, care este un Jack Russell Terrier, a devenit o figură naţională din momentul în care Rusia a invadat Ucraina. Mai exact, patrupedul a reușit să ajute echipele de eliminare a minelor din orașul Cernigău.
Potrivit informațiilor existente până acum, câinele Patron ar fi descoperit aproximativ 150 de muniţii ca parte dintr-o echipă care lucrează pentru Serviciul de Stat de Urgenţă.
Gest neașteptat făcut de Volodimir Zelenski! Un câine de la Serviciul de Stat de Urgenţă a primit premiul de stat „Pentru servicii dedicate”
În cadrul ceremoniei care a avut loc în cursul zilei de duminică, președintele Zelenski i-a înmânat lui Patron şi proprietarului său, Mihailo Iliev, premiul de stat „Pentru servicii dedicate” în cadrul unei întâlniri cu premierul canadian Justin Trudeau.
Patron the dog, the legend of this war, got his presidential award today, too. How cute is that!#dogsofukraine #StandWithUkraine pic.twitter.com/HUsimtKWdz
— olexander scherba🇺🇦 (@olex_scherba) May 8, 2022
Menționăm faptul că la ceremonia care a avut loc duminică, Trudeau a părut că își dorește să îi ofere lui Patron ceva bunătăți, însă nu a găsit nimic în buzunarele sale, scrie CNN. Pe de altă parte, acești cursă mai scrie că la apariţiile anterioare în presă, Patron pare să nu fi fost impresionat de atenţia pe care a generat-o munca sa.
În timp ce Zelenski l-a onorat pe câinele Patron, duminică, în Moscova aveau loc pregătiri intense pentru Parada Victoriei care a avut deja loc astăzi. Presa rusă anunţa, înainte de paradă, că vor participa aproape 10 mii de soldați și ofițeri, precum și peste 200 de tancuri și avioane.
Ce se întâmplă la Moscova pe 9 Mai?
Potrivit sursei citate, parada din acest an va fi deschisă de coloane de militari care vor defila de-a lungul Pieței Roșii. Manifestația va fi deschisă de o companie de toboșari, urmați de Steagul Victoriei, Steagul de stat al Rusiei și Steagul Forțelor Armate ale Federației Ruse.
Sursa citată menționează că aceștia vor fi urmați de trei grupe ale unei companii de gardă de onoare, îmbrăcați în uniforma celor trei ramuri ale Forțelor Armate RF – Forțele Terestre, Forțele Aerospațiale și Marina.
După grupările menționate anterior vor trece coloane din 35 de formațiuni și universități militare, dar și Ministerul Apărării, cât și FSB, Ministerul Situațiilor de Urgență și Garda Rusă.
Printre coloane vor fi echipajul de paradă al Yunarmiya, coloanele Suvorov, Nakhimov și cadeți, două coloane de femei soldat, două coloane de trupe de cazaci și câte o coloană din Divizia 2 Gărzi Taman Motorized Rifle, Divizia 4 Tancuri și brigăzile Diviziei de pușcași a 27-a de gardă, precizează sursa citată.