Vodafone este al doilea cel mai important operator de telefonie din România și tocmai a creat un precedent foarte periculos prin pierderea unui proces. La fel ca în cazul altor operatori din industrie, în momentul în care te abonezi și semnezi un contract cu Vodafone, te angajezi să duci acel contract la termen. Pentru că ”promiți” să rămâi abonat doi ani, primește un telefon la un discount semnificativ și o ofertă mai atractivă. Aceasta este o practică obișnuită. În cazul în care vrei însă să renunți la abonament înainte de termen, prin contractul semnat, te angajezi să plătești contravaloarea abonamentului în avans, pe perioada contractuală rămasă.
Două persoane din Mureș nu au fost încântate de mecanismul detaliat mai sus și, pentru suma de 91,67 euro, respectiv 376,21 lei, au decis să dea Vodafone în judecată. Cei doi nu au fost încântați de taxa de reziliere și s-au dus să facă plângere la Oficiul pentru Protecția Consumatorului. Instituția a constatat că reclamațiile sunt întemeiate și a aplicat companiei de telefonie mobilă un avertisment, facilitând în același timp desființarea celor două contracte fără vreo taxă adițională, scrie playtech.ro.
În mod previzibil, Vodafone a contestat procesul verbal de contravenție în prima parte a lunii iulie 2018. Judecătoria Târgu Mureș a respins în decembrie cererea Vodafone, după care a urmat apelul din partea operatorului la curtea de apel din cadrul Tribunalului Mureș. Magistrații au respins definitiv cererea, iar taxa de despăgubirea rămâne sub semnul întrebării. Un lucru este însă sigur, din ce în ce mai mulți clienți care vor dori să renunțe la un contract cu operatorul înainte de termen, vor avea un precedent pe care îl pot aduce ca argument.
Argumentele din partea operatorului în proces au fost mult și cât se poate de viabile, dar se pare că nu suficient. “Din momentul acceptării ofertei și a semnării contractului, acesta devine obligatorie pentru ambele părți. De asemenea, parcurgerea, prealabil semnării, a tuturor clauzelor contractului de servicii este în responsabilitatea clientului”, se arată în apelul companiei de telefonie mobilă.
În plus, Vodafone a insistat pe faptul că nu ar mai putea să ofere reduceri substanțiale la aparate și la servicii dacă angajamentul clientului față de operator nu ar exista pe parcursul întregii perioade contractuale. “Spre exemplificare, costul total lunar la un consum de 100 minute în rețeaua Vodafone România (din beneficiile nelimitate) și 100 minute în rețeaua națională (din beneficiile nelimitate) ar fi de 8 euro fără TVA, având în vedere că minutul utilizat în orice rețea națională este de 0,04 euro fără TVA. De asemenea, costul total lunar pentru utilizarea de către client a 210 GB de internet pe mobil este de 1.411,76 euro fără TVA, având în vedere că utilizarea a 100 MB este tarifată cu 0,67 euro fără TVA”, se mai arată în contestație. Din păcate, argumentele se pare că nu au fost suficiente.