Lovitură pentru Volkswagen! Gigantul auto ar putea fi nevoit să despăgubească toți clienții europeni
Amintim că Volkswagen şi-a recunoscut vina în controversatul dieselgate în 2015, fapt care a dus la o serie de procese, dintre care unele la Curtea Europeană de Justiţie.
„Există decizii judecătoreşti care au expus tratamentul incorect al Volkswagen faţă de consumatori şi totuşi producătorul auto nu doreşte să colaboreze cu organizaţiile consumatorilor pentru a găsi soluţiile corecte pentru consumatori. Aşa cum am scris companiei anul trecut, nu doar consumatorii din Germania, ci toţi consumatorii trebuie să fie despăgubiţi”, a transmis într-un comunicat comisarul pentru justiţie Didier Reynders, conform reuters.com
În acest context, Volkswagen a informat-o că în opinia companiei nu sunt justificate plăţile voluntare către consumatorii europeni din afara Germaniei deoarece maşinile afectate au fost modificate pentru a respecta prevederile legale, potrivit Comisiei Europene.
„Poziţia companiei nu s-a modificat, în pofida deciziilor recente ale curţilor naţionale şi europene, acesta fiind motivul pentru care Comisia şi autorităţile pentru consumatori din UE amplifică presiunile”, a transmis Comisia Europeană într-un comunicat.
Gigantul auto vrea să preia grupul de închirieri auto Europcar Mobility
Amintim că Autoritatea de reglementare a pieţelor financiare din Franţa (AMF) a primit o ofertă de preluare a grupul de închirieri auto Europcar Mobility. Aceasta a venit din partea unui consorţiu condus de gigantul auto Volkswagen.
Potrivit sursei menționate, Volkswagen propune un preţ de 0,50 euro pe acţiune, care evaluează compania franceză la 2,9 miliarde de euro, respectiv 2,4 miliarde de dolari. Pentru depunerea ofertei, Volkswagen a făcut echipă cu firma de gestionare a activelor Attestor şi compania olandeză de mobilitate Pon Holdings BV.
În iunie, surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul anunţaseră că Europcar Mobility a respins oferta de preluare de la Volkswagen AG, apreciind că este prea scăzută.
Discuţiile vin într-un moment în care Europcar se confruntă cu dificultăţi din cauza pandemiei de coronavirus, care a afectat călătoriile pe plan global şi a redus cererea pentru închirierea de maşini.
Ar fi o schimbare de direcţie pentru Volkswagen, care, în 2006, a vândut Europcar firmei de investiţii Eurazeo SE, cu suma de 3,32 miliarde de euro.
Sursă foto: Dreamstime