Confederația Sindicală Națională MERIDIAN este surprinsă să constate că Parlamentul României – Camera Deputaţilor a adoptat în regim de urgență, vineri, 3 aprilie 2020, o lege care privește condițiile de viață și de muncă ale salariaților din sistemul de sănătate, fără să organizeze în prealabil o consultare on-line cu reprezentanții tuturor categoriilor de personal afectate de acest act normativ.
Proiectul de Lege nr.600 din 2019 adoptat în fugă, sub imperiul amenințării COVID – 19, contribuie modest și condiționat la ameliorarea unor probleme sistemice grave care afectează, atât pacienții, cât și salariații din unitățile sanitare românești. La disperare, se încearcă repararea unor erori grave din Legea-Cadru nr. 153 din 2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, și anume, trecerea de la 1 iulie 2020, a unor profesii din sănatate (farmaciști, biochimiști, chimiști, psihologi și fizicieni medicali) pe grila de salarizare din anul 2022 prevăzută în legea mai înainte menționată, alaturi de medici, asistenți și șoferii de ambulanță.
Aparent, intenția este bună și ne bucurăm pentru salariații care ar putea beneficia prin aplicarea acestei legi. Pe de altă parte, la nivel de sistem de sănătate, rezultatul poate fi prost, atât timp cât zeci de mii de salariați din spitalele țării continuă să fie discriminați și desconsiderați de puterea legislativă, în cel mai nepotrivit moment posibil.
Continuarea acestei abordări exagerat elitiste în stabilirea salarizării în spitale, fără a se ține cont de faptul că actul medical în serviciul pacienților, nu poate fi realizat fără munca de echipă a personalului medical și nemedical, nu face altceva decât să pună benzină pe foc, crescând astfel și mai mult frustrarea celor 24 000 de salariați TESA (personalul de suport TEHNIC-ECONOMIC-ADMINISTRATIV) și a celor 46.000 de salariați – personal AUXILIAR-SANITAR.
Chiar dacă cei 70 000 de salariați nu sunt întodeauna la fel de vizibil în presă ca doctorii și asistentele medicale, aceasta nu justifică lipsa de respect pentru restul echipei, care “din umbra”, asigură funcționarea sistemului sanitar național.
Autoritățile nu înțeleg cum funcționează sistemul de sănătate din România
Parlamentul României, Guvernul României și Președintele României trebuie să înteleagă că orice spital din țara noastră și din lume funcționează corect numai dacă se asigură cadrul legal și administrativ necesar pentru consolidarea unei adevărate echipe unice interdisciplinare la nivelul fiecărei unități sanitare.
Propunerile și declarațiile recente ale Președintelui, domnul Klaus Johannis, cât și ale Prim-ministrului, domnul Ludovic Orban, prin care se prezenta intenția de a se acorda un bonus lunar de 500 de Euro pentru medicii și personalul medical care lucrează cu pacienți COVID-19, demonstrează încă odată dacă mai era nevoie, faptul că la nivelul autorităților de stat relevante nu se înțelege modul în care se asigură funcționarea sistemului de sănătate din România.
Atunci când se vorbește de lupta în prima linie cu coronavirusul, vă rugăm să nu nedreptățiți personalul nemedical care luptă cot la cot cu personalul medical !!!
Datorită locului în care-și desfășoară activitatea, toți colegii, din toate departamentele își asumă un risc major! Și liftiera poate lua Covid și cei de la pază și colegii care fac reparații tehnice în spital, și infirmierele, îngrijitoarele, personalul de la curățenie în saloane și colegele de contabilitate, secretariat, bucătărie. Și cei de la R.U.N.O.S. și cei de la achizții, șoferii în spital, iar virusul “NU ALEGE “! Toți lucrează în spital, pentru spital și pentru pacienți, în aceleași condiții de risc !
Confederația Sindicală Națională MERIDIAN face un apel către Parlamentul României, Guvernul României și Președintele României, să ia în considerare argumentele prezentate de colegii noștri de la Uniunea Națională a Sindicatelor TESA din Sănătate și să modifice urgent Legea-Cadru nr. 153 din 2017, astfel încât, întregul personal din sănătate să se regăsească în grila 2022 și în Anexa II a acestei legi.