Liviu Dragnea a anunțat o lege "care va revoluţiona acest sistem." Este vorba despre legea dublului standard, prin care companiile vor fi obligate să aducă în România produse la calitate similară celei din statele din Vest.
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, a anunţat ieri, în comuna Colibaşi, judeţul Giurgiu, că săptămâna viitoare va depune la Parlament un proiect privind legea dublului standard, potrivit căruia cei care vor aduce în România produse de o calitate inferioară celor comercializate în ţara de origine vor plăti „să-i usture”.
„Săptămâna viitoare voi depune în Parlament o lege care va revoluţiona acest sistem: legea dublului standard. Cei care vor mai îndrăzni să aducă în România produse de calitate mai proastă decât în ţara lor vor plăti, ca să-i usture. Asta trebuie să înţeleagă toată lumea. Vor să vină cu produse în România? Perfect, dar să vină cu produse de calitate superioară, aşa cum sunt şi la ei în ţară”, a spus Dragnea ieri la TVR1.
De asemenea, preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a anunţat duminică creşterea subvenţiilor şi scăderea TVA pentru legumicultori, astfel încât, în cinci-şase ani, „să mâncăm româneşte”.
„Programul de tomate prevede 3.000 de euro subvenţie pentru mia de metri pătraţi. Şi am anunţat ce înseamnă extinderea acestui program care deja este elaborat. Vom acorda subvenţie pentru achiziţionarea de centrale termice, pentru a putea acoperi şi lunile de iarnă, şi pentru solarii şi pentru sere. Cei care vor ieşi cu roşiile în perioada 1 decembrie – 1 mai, deci timpuriu, vor primi subvenţia de 6.000 de euro. Cei care vor ieşi cu roşiile după 1 mai, aşa cum este acum, vor primi 4.000 de euro, nu 3.000 de euro. Deci, se măreşte aici”, a declarat liderul PSD la Antena 3.
El a precizat că programul se va extinde şi pentru alte şase tipuri de legume – ardei gras, ardei iute, ardei kapia şi gogoşar, castraveţi şi vinete -, unde se vor acorda, la începutul programului, 1.000 de euro pe mia de metri pătraţi.