Lovitură puternică pentru OMV Petrom care a făcut în prima jumătate a acestui an un profit net de 867 milioane de lei. Suma obținută este în scădere cu 56% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit raportului semestrial, citat de Agerpres. Veniturile din vânzări au fost de 10,069 miliarde de lei, în scădere cu 11%.
Declinul vânzărilor vine ca urmare a evoluţiei negative a preţurilor din piaţă şi a volumelor mai mici de vânzări de produse petroliere, explică reprezentanţii companiei.
În luna iulie, producția zilnică de hidrocarburi a companiei OMV a scăzut considerabil în trimestrul II al anului 2020. Potrivit datelor grupului energetic, producția a ajuns la 464.000 barili echivalent petrol pe zi.
Producţia de hidrocarburi a companiei OMV a scăzut la 464.000 de barili echivalent petrol pe zi în trimestrul doi din 2020, de la 490.000 barili echivalent petrol pe zi în perioada similară din 2019, activitatea fiind afectată de măsurile de izolare adoptate pentru a stopa răspândirea pandemiei de coronavirus (COVID-19), informează un comunicat al grupului energetic austriac.
Marja de rafinare a OMV (un indicator al profitabilităţii afacerilor cu petrol şi gaze naturale) a scăzut până la 2,26 dolari pentru un baril de echivalent petrol în trimestrul doi din 2020, de la 3,18 dolari pe baril în perioada similară din 2019.
De asemenea, OMV a informat că vânzările sale totale de produse rafinate au scăzut până la 4,22 milioane tone în perioada aprilie-iunie 2020, de la 5,38 milioane tone în trimestrul doi din 2019, în timp ce vânzările de gaze naturale au crescut semnificativ până la 32,32 Twh, de la 26,76 Twh.
OMV Petrom, controlată de grupul austriac OMV AG, este cea mai mare companie energetică din sud-estul Europei.