Presa germană a făcut publică o analiză din data de 8 noiembrie a Ministerului de Interne din Austria, în care România nu este menționată ca prezentând vreo mișcare semnificativă pe ruta de migrație.
Potrivit publicației germane „Der Spiegel” că pentru indieni și tunisieni, ruta de migrație începe, de obicei, în Serbia.
Ruta Balcanilor de Vest, cea mai populară printre migranți
93% din cetățenii indieni au sosit în Austria prin Belgard, sau alt aeroport din Serbia. După aceea, s-au îndreptat către Ungaria, iar polițiștii pur și simplu le-au dat voie să treacă.
Pe de altă parte, cancelarul austriac Karl Nehammer susține că autoritățile din România au date neadevărate în legătură cu acest subiect. Afirmațiile lui sunt însă contrazise și de datele oficiale transmise de Frontex, Agenția Europeană pentru Pază de Frontieră. Potrivit acestora, prin țara noastră trec numai 3% dintre migranții care intră apoi în Schengen, majoritatea alegând ruta Balcanilor de Vest.
„Poliția Română știe datele care sunt înregistrate în România. În Austria am înregistrat sute de mii de imigranți iar 75.000 nu sunt înregistrați. Este un număr uriaș. Este o chestiune de securitate pentru întreaga Uniune Europeană”, a declarat Karl Nehammer înainte de Consiliul European din 15 decembrie, care a avut loc la Bruxelles.
Datele Frontex spun că în primele 10 luni ale anului 2022, peste 200 de mii de oameni, majoritatea de origine siriană, au intrat ilegal în Uniunea Europeană, iar cei mai mulți au ales ruta Balcanilor de Vest.
Nicio trecere ilegală pe Marea Neagră
Prin România însă au trecut sub 3% din migranții care intră în Schengen, doar 3.574 din aproape 130.000, potrivit ministrului de Interne Lucian Bode. Migranții ar fi intrat pe teritoriul țării noastre prin Serbia sau Bulgaria. Din raportul de analiză risc 2022-2023 mai reiese, de asemenea, și că de pe Marea Neagră nu a intrat niciun migrant ilegal.
Peste 281.000 de oameni au intrat ilegal în Uniunea Europeană în primele 10 luni ale acestui an. Jumătate dintre aceștia au ales ruta Balcanilor de Vest, iar pe Marea Neagră nu a fost raportat nicio trecere ilegală. De asemenea, trei sferturi din trecerile ilegale din Balcanii de Vest au loc la granițele Serbiei cu state membre ale Uniunii Europene, nu numai România, ci și Bulgaria, Ungaria și Croația.
Cele mai multe treceri ilegale ale granițelor UE se fac pe Marea Mediterană, peste 60.000. Majoritatea migranților care aleg această rută provin, de obicei, din Tunisia, Egipt, Bangladesh sau Somalia.