Primarul general al Capitalei a spus joi, 20 octombrie, că bucureștenii vor plăti dublu pentru facturile de la căldură, comparativ cu anul trecut. În schimb, subliniază Nicușor Dan, prețul gigacaloriei nu va mai fi majorat în această iarnă și este cel mai mic, față de alte orașe din România.
Bucureștenii vor plăti dublu pentru facturile de la căldură. Nicușor Dan: Eu am spus care este prețul
Potrivit informațiilor transmise de Nicușor Dan, bucureștenii trebuie să se aștepte ca facturile de la căldură să fie duble față de cele de anul trecut, în contextul în care prețul gigacaloriei a fost majorat încă din aprilie de la 160 de lei la 350 de lei.
„Cu toate acestea, este cel mai mic preț din țară, pentru că orașele din țară au între 400 și 500 de lei gigacaloria. Eu am insistat anul trecut să mărim acest preț încă de când am văzut creșterea de preț care a venit undeva în noiembrie 2021. Consiliul General a aprobat această creștere de preț începând cu aprilie.
Trebuie spus în completare că bucureștenii plăteau înainte de această majorare undeva la 160, în condițiile în care nu era oraș din România care să plătească sub 350 înainte de aceste majorări. Acum, după ce s-a majorat, și orașele din România au majorat cu puțin, dar noi am trecut de la 160 la 350”, a declarat Nicușor Dan, conform digi24.ro
Prețul pe care bucureștenii îl vor plăti pentru gigacalorie
Primarul general al Capitalei a explicat că prețul total al gigacaloriei este de 860 de lei. Din această sumă, primăria va plăti 510, iar bucureștenii vor plăti 350.
„În ceea ce privește prețul total al gigacaloriei, în momentul de față prețul este 860 de lei. Din 860 de lei, Primăria plătește 510, iar cetățenii, bucureștenii – 350. Nu există nicio intenție de a majora acest preț pentru cetățeni.
Pentru acest preț total și implicit al diferenței pe care o plătește Primăria Municipiului București – evident, din impozitele vărsate de bucureșteni – o să vedem răspunsul ANRE-ului pe la sfârșitul lunii octombrie, cu aplicare de la 1 noiembrie. (…) Eu am spus care e prețul. Acum, calculul fiecărei familii și-l face fiecare. Eu am spus care este prețul pe care bucureștenii îl vor plăti pentru gigacalorie, cei racordați la sistemul centralizat”, a completat Nicușor Dan.
Anterior, primarul general al Capitalei a spus și că Termoenergetica a făcut lucrări pe diferite lungimi ale sistemului de termoficare. Potrivit informațiilor oferite de Nicușor Dan, a avut loc „o şedinţă tehnică cu firmele care au câștigat ca să agreăm care sunt primele tronsoane pe care începe proiectarea şi pe care din primăvară vor demara lucrările.”
„S-au depus ofertele, s-a făcut evaluarea şi s-a terminat procedura de evaluare a ofertelor şi s-au atribuit cei 210 de kilometri pe bani europeni, 200 de milioane de euro. Acest contract presupune proiectare şi execuţie. Am avut chiar ieri o şedinţă tehnică cu firmele care au câştigat ca să agreăm care sunt primele tronsoane pe care începe proiectarea şi pe care din primăvară vor demara lucrările.
În ceea ce priveşte celelalte patru şantiere pe care le-a avut Municipalitatea anul acesta, în Ferentari suntem la 9 kilometri, în lucrarea care este Mihalache, Victoriei, Amzei suntem la 1,5 kilometri, în zona Orăşelului Copiilor, Olteniţei suntem la 2 kilometri şi în zona Pantelimon la 2 kilometri şi în afară de asta sunt lucrări pe care Termoenergetica le-a făcut pe diferite lungimi – 20, 100, 150 de metri – şi care însumeză undeva spre 10 kilometri”, a spus Nicuşor Dan.