România riscă să aibă probleme la iarnă cu alimentarea cu gaze naturale!

Dumitru Chisăliță: Probabilitatea este de 50% că un astfel de scenariu să se întâmple

Guvernul a hotărât să nu îi mai oblige furnizorii să își facă stocuri pentru iarnă, iar cantitatea de gaz injectată în depozite este foarte mică.

Mai mult, furnizorii sunt tentați să vândă cât mai depede cantitățile din depozite, având în vedere că preţurile sunt ridicate în acest moment.

Dumitru Chisăliță, președintele Asociației Energia Inteligentă, afirmă, că în cazul în care furnizorii ar rămâne fără stocuri de gaze naturale, consumul ar urma să fie raţionalizat.

“Într-un scenariu în care avem temperaturi sub -15 grade, cel puțin două săptămâni consecutiv, să discutăm de situația în care o parte din consumatori să fie opriți în asigurarea livrării gazelor naturale.

Probabilitatea este de 50% că un astfel de scenariu să se întâmple”, a declarat Dumitru Chisăliță pentru Antena 3.

De ce nu există în România un Centru de Soluţionare Alternativă a Litigiilor in Domeniul Gazelor Naturale şi Energiei?

Până una alta, tot Asociația Energia Inteligentă atrage atenţia că, în ultimele șase luni, peste 10.000 de români au reclamat probleme în raporturile comerciale cu furnizorii lor de energie.

În conformitate cu legislaţia în vigoare, ANRE are doar rolul dor de a verifica respectarea legislaţiei de către un furnizor şi nu emite soluţii în conflictele comerciale dintre un consumator şi furnizorul său, spune Dumitru Chisăliță.

Pe teritoriul României nu există un Centru de Soluţionare Alternativă a Litigiilor in Domeniul Gazelor Naturale şi Energiei, în contextul în care această entitate ar avea scopul de a soluționa în mod gratuit neînțelegerile dintre consumatori și furnizori.

“Scopul unei astfel de entitati este să soluţioneze gratuit şi în cel mult 30 de zile litigii dintre clienţi şi furnizori / operatori din domeniul gazelor. Astfel, toţi consumatorii care au o neînţelegere commercială de pe piaţa gazelor/energiei, au nevoie de o entitate care să le medieze litigiu şi nu să-l lase la mâna furnziorului.

Important de precizat că procesul de liberalizare al pieţei de energie, început în anul 2012, a prevăzut o astfel de instituţie, în acest sens încă din 2015 în România există o lege care prevede înfiinţarea acestui centru de Soluţionare Alternativă a Litigiilor, fără ca el să şi funcţioneze”, se arată pe blogul său Asociației Energia Inteligentă.

Sursa foto: Dreamstime