Lovitura supremă pentru Gigi Becali! Anunțul venit chiar acum: Nu dorim nimănui să ajungă în situația noastră

Gigi Becali

SURSA FOTO: INQUAM Photos, Adriana Neagoe

Mihai Stoica, manager general al FCSB, a transmis joi, 21 octombrie, pe pagina sa de socializare, că echipa se află într-o situație foarte grea și nu dorește nimănui să ajungă ca ei.

FCSB a ajuns într-o situație deplorabilă. Mihai Stoica: Nu dorim nimănui să ajungă în situația noastră

Managerul general al FCSB a scris pe Facebook că echipa bucureșteană are 11 jucători valizi, cu doi portari, şi focar de coronavirus şi în academie.

„Avem 11 jucători valizi, cu 2 portari. Avem focar de covid şi în academie, ieri fiind depistaţi pozitiv Fulga, Geană, Moraru, Buhai, Bănuţ şi Bulimar, testarea celorlalţi având loc azi.

Nu putem juca nici măcar meciul de miercuri din Cupa României pentru că singurii jucători care ies din izolare înainte de ziua în care e programat sunt Straton şi Şerban (accidentat), iar niciun alt accidentat care e negativ nu poate reveni până atunci. Nu avem soluţii şi nu dorim nimănui să ajungă în situaţia noastră.

P.S. Oricine ar putea specula regulamentele şi să câştige la masa verde, “fabricând” 5 accidentări, dar în niciun caz Hagi şi Popescu”, a scris Mihai Stoica pe Facebook.

Bilanţ coronavirus 21 octombrie

Până astăzi, 21 octombrie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.519.532 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 6.597 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

1.288.761 de pacienți au fost declarați vindecați. În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 16.110 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), dintre care 228 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 1.399 de persoane au fost reconfirmate pozitiv. Până astăzi, 43.487 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 20.10.2021 (10:00) – 21.10.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 448 de decese (215 bărbați și 233 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bistrița-Năsăud, Bihor, Botoșani, Brașov, Brăila, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Ialomița, Iași, Ilfov, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vrancea și Municipiul București.

Dintre cele 448 de decese, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 20-29 ani, 21 la categoria de vârstă 40-49 ani, 66 la categoria de vârstă 50-59 ani, 104 la categoria de vârstă 60-69 ani, 148 la categoria de vârstă 70-79 ani și 108 la categoria de vârstă peste 80 ani.

412 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 12 pacienți decedați nu au înregistrat comorbidități, iar pentru 24 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.