Curtea Constituțională a României dă o lovitură usturătoare pentru Guvernul Orban prin decizia luată astăzi de judecători.
Judecătorii CCR au decis astăzi că alocațiile trebuie dublate, după cum transmite Antena 3. Astfel, alocațiile vor trebui sa fie dublate înainte de 1 August, dar totul depinde de momentul în care vor publica decizia.
Ce înseamnă de fapt aceste majorări
a) 600 de lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani sau de până la 3 ani, în cazul copilului cu handicap; b) 300 de lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 și 18 ani;
b) 300 de lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 și 18 ani;
c) 600 de lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 3 și 18 ani, în cazul copilului cu handicap.
Aproape 3,66 de milioane de copii au primit alocaţie de stat în aprilie, arată datele centralizate de Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială. În total, alocaţiile plătite copiilor în aprilie au costat peste 632 de milioane de lei, potrivit datelor ANPIS, consultate de Economica.net.
Ce spunea Ministrul Muncii despre majorarea alocațiilor și pensiilor
Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, declara în urmă cu câteva zile că PNL este determinat să găsească resursele necesare pentru creşterea pensiilor şi a alocaţiilor.
„PNL este determinat să găsească resurse pentru creşterea pensiilor şi a alocaţiilor, altminteri ştiţi că alocaţiile au fost crescute în ultimii ani ca urmare a iniţiativei PNL. PSD este populist. Vorbeşte despre ce şi-ar dori. PNL chiar a făcut. Toate creşterile de alocaţii, în ultimii ani, au fost făcute ca urmare a iniţiativelor PNL. (…) Avem nevoie de cifrele Ministerului Finanţelor pentru a fi responsabili cu privire la ce se întâmplă cu pensiile”, a afirmat, într-o conferinţă de presă, liderul liberalilor bucureşteni.