Părintele Visarion Alexa riscă să fie caterisit. Patriarhia Română a spus-o clar: Depinde de sentința judecătorească

Ies la iveală noi informații despre părintele Visarion Alexa, cel acuzat de agresiune sexuală de către o enoriașă. Miercuri, 21 septembrie, acesta a mers la secția de poliție fin Joița, însă de această dată nu a dorit să vorbească cu jurnaliștii prezenți la fața locului, așa cum a făcut-o în trecut.

Părintele a semnat controlul judiciar la poliția orașului Bolintin Vale, acolo unde nu a stat mai mult de cinci minute. Deși până acum doar o singură victimă a făcut plângere penală împotriva preotului, mai multe femei ar fi căzut pradă acestuia.

O tânără a povestit pentru Observator că părintele Visarion Alexa i-a făcut avansuri sexuale în biserică.

„Mă scana din priviri şi pe urmă a început cu tot felul de discuţii care nu îşi aveau rostul şi apropouri legate de viaţa mea sexuală. M-a întrebat dacă îmi oferă soţul orgasme, cât de des, cât de mult şi, în caz că nu sunt singură, să apelez la el”, povestește femeia care adaugă că a încheiat discuția, însă acesta a continuat cu mesajele obscene pe Facebook. Din acest motiv, victima l-a blocat pe preot pe rețelele de socializare.

De asemenea, ea a mai povestit că a decis să povestească despre întâmplarea ei datorită reacțiilor enoriașilor care îl susțin.

„Dacă şi-a permis cu mine comentarii de genul, deşi noi nu ne cunoşteam, cu siguranţă şi-a permis şi cu alte feme. Şi m-a şocat să văd reacţiile în online în care tot victimele sunt acuzate, şi blamate, şi jignite în ultimul hal”, spune aceasta.

Victimele nu vorbesc din cauza fricii

Conf. dr. Oana Băluță spune că victimele agresiunilor sexuale nu vorbesc din cauză că le este frică de faptul că nu vor fi crezute.

„Faptul că nu au încredere că vor fi crezute, că nu au încredere că instituţiile statului vor adresa corect, adecvat, cazul în sine sunt unele dintre motivele care le împiedică să depună plângere”, spune aceasta.

În aceeași ordine de idei, doctorul psihiatru Gabriel Diaconu a declarat că „selecția victimelor este de obicei în proximitate şi factorul comun este încrederea pe care i-o acordă lui victimele”.

„Un prădător sexual nu este neapărat violent, este persuasiv, este convingător şi îşi maschează comportamentul prin aparenţa complicităţii victimei care este dezarmată emoţional sau psihologic în faţa prădătorului. Nu s-a întâmplat pe o alee întunecoasă într-un parc, s-a întâmplat fix în locul puterii”, mai spune acesta.

Părintele Visarion Alexa riscă să fie caterisit

Sursa anterior precizată a solicitat un punct de vedere al Patriarhiei Române, iar aceasta a spus, prin vocea purtătorului de cuvânt Vasile Bănescu, că în funcție de sentința care va fi dată, preotul Visarion Alexa riscă să fie caterisit.

Totuși, acesta a mai precizat că „dacă respectivul nu este condamnat penal și nu se ajunge la „depunere din treaptă” sau „caterisire”, episcopul local, în consultare cu membrii consistoriului care a judecat cazul, poate decide revenirea la slujire după o perioadă de „pocăință”, îndreptare”.