Premierul României, Florin Cîţu a anunțat în cadrul Summitul de lansare a Platformei Internaţionale Crimeea, că România se alătură eforturilor de susținere a autonomiei Ucrainei în fața Rusiei. Totodată, acesta adăugat că România susţine aspiraţiile Ucrainei de a deveni membru al comunităţii europene şi euro-atlantice.
„România susține Crimeea”
„Este o plăcere să mă aflu în Kiev. Anunț că România se alătură Platformei Internaționale Crimeea. După cum știți România a fost și continuă să fie un ferm susținător al al suveranității și integrității teritoriale a Ucrainei. În același timp România rămâne ferm angajată în implementarea politicii de nerecunoaştere a anexării ilegale a peninsulei Crimeea de către Federația Rusă.
România susține aspirațiile Ucrainei de a deveni membru al comunității europene și euro-atlantice. România a fost primul stat membru UE care a ratificat Acordul de Asociere între UE și Ucraina. De asemenea, Summitul NATO de la București a recunoscut dreptul Ucrainei de a deveni membru al Alianței, atunci când vor fi îndeplinite condițiile.
Știm din propria noastră experiență că realizarea acestor obiective necesită viziune, sprijin public solid și voință politică. Ca țară vecină și partener al Ucrainei, încurajez ferm conducerea politică a Ucrainei să accelereze reformele economice și sociale necesare, pentru a realiza transformarea democratică a societății și prosperitatea ei pe termen lung. Beneficiile vor fi împărțite întregii societăți ucrainene, inclusiv de către minoritatea română care locuiește în Ucraina, și vor contribui la încurajarea armoniei sociale, a stabilității și a prosperității.
România a depus eforturi pentru a dezvolta o agendă bilaterală pozitivă cu Ucraina
Suntem extrem de conștienți de provocările și amenințările actuale la adresa valorilor noastre și a stabilității și securității regionale din regiunea Mării Negre: Summitul de astăzi este o dovadă clară. Aceste provocări pot fi depășite doar prin acțiuni ferme și consecvente, prin consolidarea rezistenței noastre și întărirea cooperării.
Cel mai eficient răspuns pe care îl putem oferi este prin întărirea democrațiilor noastre, prin susținerea deplină a drepturilor și libertăților fundamentale ale fiecărui cetăţean, prin asigurarea funcționării corespunzătoare a instituțiilor publice și a statului de drept.
Împotriva provocărilor comune trebuie să demonstrăm solidaritate și să încurajăm dialogul și cooperarea. România a depus eforturi consistente pentru a dezvolta o agendă bilaterală pozitivă și reciproc avantajoasă cu Ucraina.
Sunt încrezător că diferențele pot fi rezolvate dacă le abordăm în mod constructiv, cu deschidere, având mereu în minte că împărtășim aspirații, interese strategice și valori comune. Am încredere că acest spirit ne va ghida și pe viitor cooperarea.
Doresc mult succes Ucrainei în coordonarea activităților Platformei Internaționale Crimeea și vă mulțumesc pentru atenție!.” a declarat Florin Cîțu.
Sursa foto: Guvernului României