Lovitură teribilă pentru preşedintele Klaus Iohannis în scandalul momentului. Actualul europarlamentar, Traian Băsescu, spune că se poate deschide dosar penal în cazul pacienţilor mutaţi de la Spitalul Foişor. Mai mult, Băsescu spune că totul se va lăsa cu urmări şi pentru şeful statului.
România este zguduită din nou de un scandal imens în domeniul sanitar. În plină pandemie de coronavirus, autorităţile au decis relocarea mai multor pacienţi de la Spitalul Foişor pentru a-l transforma pe acesta în unitate anti COVID.
Iohannis, lovit de scandalul Foişor
Preşedintele Klaus Iohannis va avea de suferit de pe urma incidentelor de la Spitalul Foişor. O spune europarlamentarul Traian Băsescu. Acesta a vorbit despre evacuarea de vineri noapte a pacienţilor de la Spitalul Foişor, pentru transformarea acestuia în unitate Covid.
Traian Băsescu s-a declarat consternat de imaginile difuzate de posturile tv de la evacuarea forţată a pacienţilor şi a criticat în termeni duri decizia autorităţilor şi punerea ei în practică. „Această scoatere pe timp de noapte a bolnavilor, nu are nicio alta etichetă decat barbarie.
Cred că lucrul ăsta va rămâne una din petele majore şi pe blazonul lui Iohannis, şi pe blazonul acestui Guvern. Nu au variantă logică, credibilă, pentru a explica barbaria din noaptea de 9 spre 10, dintr-un spital. Nu am văzut aşa ceva în Europa.
Cred că suntem unici. Este, după părerea mea, incompetenţă şi dispreţ. Este o chestiune care ţine de penal. Nu poţi să batjocoreşti atâţi bolnavi din proastă administrare”, a spus Traian Băsescu, ăn direct România TV.
A fost o dramă la Spitalul Foişor
Europarlamentarul Traian Băsescu spune că medicii de la Spitalul Foişor au trăit o adevărată dramă vineri seara. „Eu cred ca medicii de la spitalul Foişor au trăit o dramă. Medicii care i-au operat nu mai pot să urmăreasca evoluţia post operatorie.
Ce s-a întâmplat în acea nopate putea fi evitat cu un simplu exercitiu de logică. Şi pe măsura ce dimineaţă ieşeau bolnavii din spital se introduceau în saloane echipamentele. Asta înseamnă incompetenţă dincolo de orice limită”, a mai spus Băsescu, în legătură cu situaţia de la Foişor.