Este decizia momentului la nivelul NATO, anunţată chiar de către liderul Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg!
Stoltenberg: Invazia brutală a lui Putin în Ucraina cauzează moarte şi distrugeri în fiecare zi
La summitul de joi, 24 martie, de la Bruxelles, NATO va aproba trimiterea unor noi grupuri de luptă în Europa Centrală şi de Est.
Anunţul făcut de către secretarul general al organizaţiei, Jens Stoltenberg, vizează inclusiv România. În conferinţa sa de presă de miercuri, liderul NATO l-a criticat din nou pe Vladimir Putin pentru intervenţia brutală din Ucraina.
„Liderii din NATO se vor reuni mâine, la Bruxelles, într-un moment de răscruce pentru securitatea noastră. (…) Invazia brutală a preşedintelui Vladimir Putin în Ucraina cauzează moarte şi distrugeri în fiecare zi.
Aliaţii sunt uniţi în susţinerea pentru poporul curajos al Ucrainei şi împotriva cruzimii Kremlinului. Putin trebuie să oprească acest război, să permită transferul asistenţei umanitare şi evacuarea în siguranţă a civililor.
Şi trebuie să se implice în diplomaţie reală”, a declarat, miercuri, Jens Stoltenberg, transmite Mediafax.
„În momentul de faţă, sunt sute de mii de trupe NATO în stare avansată de disponibilitate”
Războiul din Ucraina a impus o reacţie rapidă din partea NATO, subliniază Stoltenberg, care spune trupele Alianţei sunt în stare avansată de disponibilitate, în special în partea de est a Europei, înspre Rusia.
„Aliaţii din cadrul NATO au reacţionat la actuala criză prin susţinerea puternică acordată Ucrainei şi prin impunerea de costuri fără precedent asupra Rusiei. Alianţa Nord-Atlantică a reacţionat rapid şi unitar pentru protejarea şi apărarea tuturor aliaţilor.
În momentul de faţă, sunt sute de mii de trupe NATO în stare avansată de disponibilitate, 100.000 de militari în Europa şi 40.000 sub comandament direct al NATO, în principal în partea de est a Alianţei”, a mai precizat secretarul general al NATO.
Bulgaria, Ungaria, România şi Slovacia vor primi grupuri noi de luptă ale NATO
Jens Stoltenberg a mai oferit detalii despre deciziile ce urmează să fie luate joi la Bruxelles, menţionând mobilizarea a patru noi grupuri de luptă pe flancul estic.
„La summitul de mâine, vom lua decizii suplimentare. Mă aştept ca liderii să consolideze poziţia NATO în toate domeniile, prin suplimentări majore de forţe în partea de est a Alianţei, la nivel terestru, aerian şi maritim.
Primul pas îl reprezintă mobilizarea a patru noi grupuri de luptă NATO, în Bulgaria, Ungaria, România şi Slovacia. Alături de forţele existente în ţările baltice şi în Polonia, acest lucru înseamnă că vom avea opt grupuri de luptă multinaţionale pe flancul estic, de la Marea Baltică la Marea Neagră”, a mai precizat, miercuri, Jens Stoltenberg.