Partidul social-democrat german (SPD) a ameninţat duminică seară că va părăsi fragilul guvern de coaliţie al Angelei Merkel dacă nu va obţine garanţii rapide din partea cancelarului, după o înfrângere grea în alegerile regionale din landul Hessa, relatează AFP.
„Starea în care se află guvernul este inacceptabilă”, a declarat preşedinta SPD, Andrea Nahles, referindu-se la disputele continue care minează coaliţia, în principal între dreapta dură şi social-democraţi, în special privind chestiunile de politică a migraţiei.
În opinia ei, această situaţie de conflict permanent de la Berlin „a contribuit foarte mult” la pierderile suferite duminică de SPD în alegerile regionale din Hessa, care a obţinut un scor mai mic de 20% şi a avut un regres mai mare de zece punte procentuale în raport cu precedentul scrutin.
În consecinţă, ea a solicitat ca „o foaie de parcurs” precisă să fie adoptată, care să stabilească măsurile care trebuie luate pentru a ameliora viaţa cotidiană a populaţiei până în luna septembrie 2019.
La această dată, social-democraţii vor să facă un bilanţ la jumătate de parcurs al coaliţiei.
„Vom evalua, în funcţie de aplicarea acestei foi de parcurs de acum şi până la bilanţul de la jumătatea mandatului, dacă locul nostru mai este în acest guvern”, a adăugat ea.
SPD ameninţă astfel să iasă de la guvernare dacă nu obţine ce vrea în lunile care urmează şi lasă, de facto, coaliţia Angelei Merkel într-o situaţie incertă.
În acelaşi timp, marja de manevră a SPD este restrânsă. O plecare din guvern ar provoca alegeri anticipate care, având în vedere sondajele naţionale, ar fi foarte dureroase pentru partid. SPD este creditat la nivel federal cu 15% din intenţiile de vot, în urma formaţiunii de extrema dreaptă Alternativa pentru Germania, creditată cu circa 16% din sufragii.
Dificilă de realizat în martie, coaliţia guvernamentală a Angelei Merkel a traversat mai multe crize în ultimele luni, în principal din cauza unei rebeliuni a componentei sale aflate mai la dreapta, partidul bavarez CSU al ministrului de interne, Horst Seehofer.
Acesta încerca să-i impună cancelarului o înăsprire a politicii în materie de migraţie după venirea a peste un milion de solicitanţi de azil în 2015 şi 2016 şi în contextul avansului extremei drepte germane, notează AFP.AGERPRES