Valeriu Gheorghiţă, medic militar și coordonatorul campaniei de vaccinare anti-COVID-19, a vorbit despre protecția pe care doza booster o oferă împotriva infectării cu Sars-CoV-2. „La acest moment, o schemă primară de vaccinare nu ne mai oferă o protecție suficientă față de infecția cu varianta Omicron, în sensul că riscul de infecție rămâne suficient de ridicat”, a explicat acesta.
Vineri, 14 ianuarie, Valeriu Gheorghiţă, medic militar și coordonatorul campaniei de vaccinare anti-COVID-19, a răspuns unor întrebări legate de subiectul care stă pe buzele tuturor: protecţia oferită de doza booster.
În continuare, în România cele mai multe doze booster sunt administrate cu serul produs de Pfizer.
Fiind invitatul lui Claudiu Pândaru la Digi24, cei doi au discutat despre protecția pe care doza booster o poate oferi împotriva infectării cu Sars-CoV-2, în special împotriva contaminării cu noua tulpină sud-africană.
„Vă pot da câteva cifre publicate din Marea Britanie, din Danemarca, din Africa de Sud. Practic, dacă o schemă de vaccinare primară conferă o eficiență față de boala asimptomatică pentru Omicron, undeva la circa 30-35% la șase luni de la administrarea schemei de vaccinare, după administrarea dozei de booster, această protecție față de boala simptomatică crește undeva la 50%.
Ea crește de la 50% protecția față de spitalizare, după o primă schemă de vaccinare la aproape 90%, după administrarea dozei de booster”, a spus Valeriu Gheorghiță.
De ce trebuie să ne vaccinăm cu doza booster?
Medicul militar a explicat de ce este nevoie să respectăm restricțiile impuse pentru Omicron, dar și care este impactul pe care doza booster o are asupra corpului nostru.
„Ceea ce am observat că administrarea dozei de booster practic reface nivelul neutralizant al anticorpilor la valori comparabile cu eficiența primei scheme de vaccinare față de variantele virale anterioare. Deci, din acest punct de vedere, știm că o doză de booster în momentul de față asigură o protecție optimă față de boala simptomatică, dar ce e și mai important față de riscul de forma severă de spitalizare și de deces.
Dar ce trebuie spus este că la acest moment o schemă primară de vaccinare nu ne mai oferă o protecție suficientă față de infecția cu varianta Omicron, în sensul că riscul de infecție rămâne suficient de ridicat. Tocmai de aceea trebuie să ne comportăm într-o manieră preventivă, în sensul în care să respectăm și celelalte măsuri.
În mod deosebit, pentru Omicron este important masca de protecție și evitarea zonelor supraaglomerate, acolo unde sunt foarte multe persoane. Însă această primă schemă de vaccinare totuși își menține un nivel, conferă un nivel de protecție față de riscul de spitalizare și față de deces, cu atât mai mult după administrarea dozei de booster”, a informat acesta.
Despre scurtarea perioadei de administrare a boosterului
Valeriu Gheorghiță a explicat de ce autoritățile române au decis să scurteze perioada de administrare a boosterului de la șase luni la patru luni.
„Acuma a mai intervenit o recomandare importantă: scurtarea perioadei de administrare a boosterului de la 6 luni la 4 luni și am luat această decizie pentru că ne-am uitat cum evoluează nivelul acestor anticorpi protectori în timp, după prima schema de vaccinare pentru varianta Omicron și am observat că undeva la săptămâna 20, deci la 5 luni de la prima schemă de vaccinare, nivelul scade semnificativ, nivelul de protecție față de infecție.
Din acest punct de vedere, practic am decis să administrăm la patru luni, deci practic o devansare de două luni, tocmai pentru a avea suficient timp ca, după administrarea dozei de booster, să avem un nivel ridicat de protecție, încât persoanele deja vaccinate să își asigure o protecție bună faţă de Omicron”, a declarat acesta la Digi24.