Un sondaj de opinie realizat la comanda PNL relevă un scor de peste 50% pentru Nicușor Dan, în preferințele celor ce trăiesc în București, în detrimentul actualului Primar General. Sondajul de opinie a fost realizat de INSCOP, datele fiind culese în perioada 20 - 26 iunie 2020.
Probleme pentru Gabriela Firea în București? Un sondaj INSCOP comandat de PNL arată că Nicușor Dan are aproape nouă procente avans față Primarul General, conform preferințelor exprimate de bucureșteni.
Astfel, Dan ar obține 54,4% din voturi, iar actualul primar al Capitalei ar lua 45,6%.
Participanții la sondaj au fost întrebați ”Dacă pentru funcția de primar general al Capitalei s-ar prezenta în alegeri doar doi candidați – Gabriela Firea, susținută de PSD, Pro România și ALDE, respectiv Nicușor Dan, susținut de PNL, USR-PLUS și PMP – cu care dintre ei ați vota?”.
Răspunsul poate fi văzut mai jos.
De precizat că 56,1% dintre respondenții sondajului sunt de părere că direcția în care se îndreaptă Capitala este una greșită și numai 40,3% au răspuns că lucrurile merg spre bine.
Locuitorii Capitalei cred că primele probleme care ar trebui rezolvate sunt traficul rutier și proiectele de infrastructură, eliminarea corupției din primărie, reducerea poluării, îmbunătățirea sănătății publice (construirea unui spital mai mare) sau extinderea spațiilor verzi și a locurilor de joacă.
Sondajul de opinie a fost realizat de INSCOP Research la comanda Partidului Național Liberal.
Datele au fost culese în perioada 20 – 26 iunie 2020.
Metoda de cercetare: interviu prin intermediul chestionarului − multistadial stratificat fiind de 1120 de persoane, reprezentativ pe categoriile socio.
Datele au fost culese prin metoda CATI (interviuri telefonice), volumul eșantionului – demografice semnificative (sex, vârstă, ocupație și sector) pentru populația neinstituționalizată cu vârsta de 18 ani și peste, cu domiciliul permanent sau flotant în municipiul București.
Eroarea maximă admisă a datelor este de ± 2.9%, la un grad de încredere de 95%.
Atât în interiorul PNL, cât și în alianța USR – Plus au existat voci care s-au exprimat împotriva susținerii lui Nicușor Dan, deși în public acest lucru nu este niciodată recunoscut.
INQUAM Photos / Alexandru Busca