Germania a anunțat recent că se confruntă cu o pandemie ”masivă” a nevaccinaţilor. În ultimele zile bilanțurile infectărilor au trecut de 20.000 de cazuri pe zi, iar morții zilnici din cauza coronavirusului sunt aproape de 200.
Situația este tragică și în Germania
Un avertisment grav a fost lansat miercuri de ministrul german al Sănătăţii Jens Spahn. Acesta spune că încep să lipsească din nou paturi la terapie intensivă, din cauza COVID-19, iar Institutu Robert Koch (RKI) a anunţat peste 20.000 de cazuri în ultimele 24 de ore şi 194 de morţi din cauza covid-19, transmite news.ro, care citează AFP.
”Ne confruntăm în prezent cu o pandemie în principal a nevaccinaţilor, iar ea este masivă”, a anunțat într-o conferinţă de presă Jens Spahn.
Ministrul şi-a exprimat regretul cu privire la faptul că regulile privind accesul în locurile publice – restaurante sau săli de spectacol – nu sunt aplicate în mod suficient în țară, de unde și numărul mare de infectări. Până acum, în Germania, 55,6 milioane de persoane au fost vaccinate complet – reprezentând 66,8% din populaţie, iar opozanţii vaccinării continuă să manifesteze cu regularitate în marile orașe ale țării.
Valul patru a lovit nemții din plin
”Al patrulea val al pandemiei se dezvoltă, din nefericire, aşa cum ne temeam, pentru că numărul persoanelor vaccinate este insuficient”, a subliniat, la rândul său, preşedintele RKI Lothar Wieler.
Ministrul Jens Spahn a îndemnat landurile să înăsprească regulile cu privire la persoane nevaccinate împotriva Covid-19, în cazul unor intensificări ale epidemiei, prin interzicerea accesului acestora în anumite locuri publice sau prin solicitarea unor teste PCR costisitoare. Unele landuri, ca Saxonia (est) sau Baden-Württemberg (sud-vest), sunt pe cale să implementeze astfel de măsuri.
”Nu este vorba despre o hărţure” a nevaccinaţilor, ci despre ”evitarea unei saturări a sistemului de sănătate”, a sublinat ministrul conservator în exerciţiu.
Angela Merkel şi-a exprimat îngrijorarea faţă de situaţia covid-19 în weekend. Aceasta a transmis că a venit momentul, ”din nou, al unei anumite îngrijorări”, apărând însă faptul că vaccinarea nu este obligatorie în Germannia. Totuși, liderul politic s-a declarat ”foarte întristată” de faptul că ”două până la trei milioane de germani în vârstă de peste 60 de ani nu s-auvaccinat încă”.