Scena politică stă pe un butoi de pulbere. Va ieși un scandal imens în plin an electoral. Președintele Klaus Iohannis este foarte aproape de a fi scos din joc după ce oamenii PSD-ului au decis să modifice o lege cheie. Decizia va provoca un seism imens pe scena publică.
România a intrat în an electoral, iar bătăliile vor fi crunte. Mai e mai puin de o lună până la alegerile europarlamentare, iar la finalul anului vom avea parte de încleștarea prezidențială. Președintele Klaus Iohannis a convocat și un referendum pe justiție fix în ziua în care ne vom alege oamenii care ne vor reprezenta în Parlamentul Euopean.
Consultarea populară nu este deloc pe placul PSD care a declanșat operațiunea de trecere pe linie moartă a președintelui. Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) vrea modificarea legislației electorale prin OUG chiar cu o zi înaintea statului campaniei electorale. La conducerea instituției se află Constantin Mitulețu-Buică, om propus chiar de PSD la șefia instituției.
Ce înseamnă modificarea legii? Proiectul AEP spune că pragul de prezență de 30%, necesar pentru validarea referendumului, să se calculeze raportat la numărul alegătorilor din registrul electoral, şi nu la cel din listele electorale permanente, așa cum este în prezent. Numărul alegătorilor din registrul electoral este mai mare cu aproape 600.000 faţă de cel din listele permanente, deci e nevoie de o mobilizare mai mare la urne ca referendumul declanşat de preşedintele Klaus Iohannis să treacă.
AEP spune că numărul total de cetăţeni cu drept de vot înscrişi în Registrul electoral la data de 28 februarie 2019 este de 18.937.258. Un număr de 18.266.936 de cetăţeni au domiciliul sau reşedinţa în ţară, iar 670.322 au domiciliul în străinătate.
La referendumul pentru familia tradiţională prezenţa la vot a fost calculată în funcţie de numărul alegătorilor înscrişi în listele electorale permanente. Dacă la precedentul referendum era nevoie de un cvorum de prezenţă de 5.483.548, la referendumul convocat de preşedinte cvorumul ar fi de 5.681.177.
„În condiţiile în care la referendumul precedent (pentru familia tradiţională –n.r.) condiţiile de desfăşurare au fost modificate prin OUG în aşa fel încât să faciliteze atingerea pragului de prezenţă, iar prevederile proiectului de OUG aflat în dezbatere publică în prezent sunt de natură să îngreuneze atingerea aceluiaşi prag, semnatarii consideră că s-a ajuns la practica inacceptabilă a modificării legislaţiei electorale prin OUG la fiecare scrutin în funcţie de interese politice de moment“, spun cei din societatea civilă, conform adevarul.ro.
„Ticăloşia şi parşivenia PSD-ALDE depăşeşte orice imaginaţie, doar din disperarea de a salva un grup de infractori cocoţat în fruntea statului român“, a reacţionat și liderul PNL, Ludovic Orban.