UE discută cu Pfizer și Merck pentru furnizarea de medicamente anti-COVID experimentale
Totuși, oficialul UE a declarat pentru reuters.com că discuţiile cu Merck sunt mai avansate. Ambii producători de medicamente din SUA au dezvoltat pastile antivirale care au demonstrat o eficacitate promiţătoare în studiile efectuate pe adulţii infectați cu COVID-19 care prezintă un risc ridicat de a face forme grave de boală.
Astfel, eficacitatea înregistrată de Pfizer a fost de 89%, în timp ce eficacitatea înregistrată de Merck a fost de aproximativ 50%.
„Contactele sunt în curs cu ambele”, a declarat oficialul UE pentru sursa menționată.
Discuţiile cu Merck sunt mai avansate
Potrivit oficialului, discuţiile cu Merck sunt mai avansate, deoarece aceasta a început deja să trimită date către autoritatea de reglementare a medicamentelor din Uniunea Europeană, a adăugat oficialul. Totodată, Pfizer nu a transmis încă date deoarece rezultatele preliminare ale studiilor sale au fost publicate abia săptămâna trecută, la o lună după primele rezultate ale Merck.
Oficialii UE au discutat despre procurarea medicamentelor pentru COVID-19 în cadrul unei întâlniri de săptămâna trecută, a spus sursa UE, subliniind că blocul de 27 de state membre dorea să se mişte cât mai repede posibil pentru a cumpăra noi tratamente, dar să aibă mai multe garanţii privind siguranţa lor.
Până în momentul de față, singura aprobare pentru medicamentul Merck a avut loc în Marea Britanie. Ambele tratamente medicamentoase sunt administrate timp de cinci zile. Regimul Pfizer este format din trei pastile luate dimineaţa şi trei seara. Cel al Merck este de patru pastile dimineaţa şi patru seara.
Întrebat dacă eficacitatea mai mare arătată de tratamentul Pfizer ar putea afecta discuţiile cu Merck, oficialul UE a spus că acestea nu pot fi comparate deocamdată şi că sunt necesare mai multe date.
Amintim că Marea Britanie a procurat deja 480.000 de serii de tratamente cu pilula Merck şi 250.000 de tratamente ale Pfizer. Simultan, Joe Biden a declarat săptămâna trecută că SUA şi-au asigurat „milioane” de serii de tratamente Pfizer şi au cumpărat, de asemenea, 1,7 milioane de tratamente Merck.