The Wall Street Journal, citând surse proprii, scrie că generalul Serghei Surovikin se află în arest și este interogat la Moscova. Potrivit interlocutorilor publicației, acesta nu a fost acuzat de nicio infracțiune.
Unul dintre aceștia susține că Surovikin știa despre planurile lui Evgheni Prigojin, însă nu a luat parte la rebeliune.
Generalul Serghei Surovikin și alți 13 ofițeri superior au fost reținuți și interogați
Unii ofițeri au fost reținuți și eliberați ulterior, iar cineva a fost concediat sau îndepărtat din funcție, mai scrie sursa citată.
The Wall Street Journal mai precizează, citându-și interlocutorul, după rebeliunea organizată de Evgheni Prigojin, Kremlinul a depus eforturi active pentru a identifica ofițerii neloiali, epurându-i din rândurile sale pe cei care, chipurile, nu mai sunt de încredere.
La începutul acestei săptămâni, Andrey Kartapolov, șeful Comisiei pentru apărare din Duma de Stat, a spus că Serghei Surovikin „se odihnește acum până când va fi disponibil”. Generalul rus nu a mai apărut în public de pe data de 23 iunie (cu o zi înainte de rebeliunea eșuată a mercenarilor Wagner), iar astfel au apărut zvonuri privind arestarea lui.
Din mai multe documente publicate anterior de către CNN, reiese că Surovikin era, de fapt, membru VIP al grupului Wagner.
FSB a arestat un activist transsexual, pe care îl acuză de ”înaltă trădare” în favoarea Ucrainei
Tot joi, pe 13 iunie, Serviciile de securitate ruse (FSB) au anunțat arestarea unui activist transsexual, pe care îl acuză de ”înaltă trădare” în favoarea Ucrainei.
Activistul, declarat cu sex feminin la naștere, lucrează în prezent ca voluntar pentru ONG-ul OVD Info, unde documentează represiunile politice din Rusia. Totodată, acesta ar fi organizat, împreună cu administratorul proiectului, transferuri de bani către organizații din Ucraina, ”cu scopul de a finanţa” armata ucraineană, fiind acuzat de ”înaltă trădare”.
”FSB a dejucat activităţi ilegale ale unui cetăţean rus care locuieşte în regiunea Oriol, implicat într-o infracţiune de înaltă trădare, din cauză că a furnizat un ajutor financiar forţelor armate ucrainene”, a transmis FSB printr-un comunicat citat de AFP, relatează News.ro.
FSB a furnizat presei de stat din Rusia imaginile cu momentul arestării, în care se poate vedea clar că cetățeanul este tratat cu brutalitate de către ofițeri și băgat într-o dubă.
Acest lucru s-a întâmplat în contextul în care tot astăzi, deputații ruși analizează un proiect de lege privind interzicerea tranzițiilor de gen.
Autoritățile din Rusia nu ascund faptul că au intensificat măsurile conservatoare împotriva homosexualilor (gay și lesbiene), bisexualilor și transsexualilor, adică membri ai comunității LGBTQ, catalogând aceste comportamente ca fiind ”deviante”, importate din Occident.