Lovitură totală pentru Raed Arafat! Ministrul de Interne taie și spânzură în ultima zi a anului

Ministrul de Interne, Marcel Vela, l-a luat la rost pe Raed Arafat în ceea ce privește cazul fetiţei din Vâlcea aflată în comă la spital în urma unui accident de maşină. Fetița a așteptat ore în șir să fie preluată de un elicopter SMURD.

Ministrul a cerut lămuriri de la șeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), după ce Ambulanţa Vâlcea a ratat întâlnirea cu elicopterul SMURD trimis să ia copilul, relatează adevărul.ro.

„Nu mai doresc să întâlnesc, să se repete, asemenea situaţii jenante, cu risc major să se piardă o viaţă. Şi dacă salvezi viaţa unui copil sau a unui român îmi asum orice risc pentru a lua măsuri coercitive pentru cei care nu şi-au îndeplinit sarcinile aşa cum prevede legea. Pe viitor, nu se va mai repeta în mandatul meu o asemenea situaţie, când un copil a suferit. Să ne înţelegem! Nu ne jucăm cu vieţile oamenilor, nu facem doar paradă la televizor, ce grozav organizăm noi salvarea oamenilor şi sâmbătă era să moară un copil. Din neglijenţă sau proastă organizare, să zic pe româneşte”, a spus ministrul Vela, citat de digi24.ro.

„Motivul pentru care zboară numai cele două centre este pentru că au echipe care să asigure funcţionalitatea elicopterului 24 din 24. În celelalte centre, dacă decolează un elicopter noaptea, după o anumită oră înseamnă că a doua zi acest elicopter nu intră în serviciu decât după ora 11 – 12 sau 1 după-masa. Şi pun în risc anumite intervenţii primare să nu se rezolve. Pentru asta s-a luat decizia ca două puncte din ţară să facă misiunile peste tot în ţară ca transfer şi când avem avionul le facem şi cu avionul şi asta se face. Dacă, de exemplu, Timişoara decolează sau Aradul sau Craiova, dacă merg la ora 1 în misiune, a doua zi îşi reia misiunea la ora 1 după-masa, pentru că au ore de odihnă şi din cauza asta am luat această decizie”, a explicat Raed Arafat în timpul şedinţei cu prefecţii de astăzi.

Ministrul de Interne a întrebat: „Ce aţi făcut de 20 de ani să faceţi rost de piloţi? Nu îmi răspundeţi, că ştiu! Deci avem elicoptere, avem medici, dar nu avem piloţi. Dar avem oameni accidentaţi care mor. Români care mor pentru că noi nu avem piloţi. Angajaţi piloţi! Care e problema?”.

Raed Arafat a explicat că un pilot are nevoie de minimum 1.000 de ore de zbor ca să poată să fie comandant de aeronavă pe SMURD. „Este regulă care este şi în alte părţi. Avem piloţi noi, dar încă nu au atins nivelul să poată să facă al doilea echipaj pentru că nu au ajuns la 1.000 de ore de zbor să fie comandant de aeronavă. Domnul inspector general poate să mă corecteze dacă greşesc”, a spus şeful DSU.