Simona Halep are parte de vești proaste după Australian Open. Sportiva nu mai ocupă locul doi în clasamentul WTA după ce Naomi Osaka a câștigat turneul în fața sportivei Jennifer Brandy. Așadar, Naomi Osaka a ajuns a doua cea mai bună jucătoare de tenis din lume, cu 7.835 de puncte. Amintim că Simona Halep a ocupat locul 2 în clasamentul WTA timp de 2 ani.
Naomi Osaka, în vârstă de 23 ani, şi-a trecut cu această ocazie în palmares al patrulea titlu de Mare Şlem, după cele de la US Open 2018 şi 2020 şi Australian Open 2019. Jennifer Brady (25 ani), care ocupa locul 24 în ierarhia WTA înaintea competiţiei de la antipozi, a evoluat în premieră în ultimul act al unui turneu de Grand Slam.
Punctul final și ceremonia de premiere
Osaka şi Brady s-au întâlnit de patru ori până acum, jucătoarea niponă obţinând sâmbătă a treia sa victorie în faţa reprezentantei Statelor Unite. Câştigătoarea Australian Open 2021 se întoarce acasă cu cec în valoare de 2,75 milioane de dolari australieni, în timp ce finalista a fost recompensată cu 1,5 milioane de dolari australieni.
Lovitură totală pentru Simona Halep! Naomi Osaka a eliminat-o pe Serena Williams în semifinalele Openului Australiei
Jucătoarea americană de tenis Serena Williams a fost eliminată din cursa pentru câştigarea celui de-al 24-lea său titlu de Mare Şlem de japoneza Naomi Osaka, care a învins-o în două seturi, 6-3, 6-4, joi, la Melbourne, în semifinalele Openului Australiei.
Tenismena s-a impus într-o oră şi 15 minute de joc, după ce a revenit de la 0-2 în primul set, calificându-se pentru a doua oară în finala competiţiei de la antipozi, pe care a câştigat-o în urmă cu doi ani.
Osaka, autoare a 6 aşi şi 8 duble greşeli, a încheiat cu 20 de winners şi 21 de erori neprovocate, în timp ce Serena a avut 12 mingi direct câştigătoare şi 24 de erori neforţate.
Serena William, în lacrimi
Serena Williamsa a izbucnit în lacrimi la finalul conferinței de presă. S-a întâmplat după ce a pierdut în semifinalele Australian Open, în faţa japonezei Naomi Osaka .
„Nu aş putea spune că am fost nervoasă. Diferenţa a fost făcută de erori, azi, multe erori din partea mea, am avut oportunitatea de a conduce cu 5-0, dar cu atâtea erori… Am simţit tot turneul că lovesc bine mingea, chiar şi azi în primele două ghemuri am jucat bine, am avut atâtea oportunităţi, nu ştiu… Au fost multe greşeli, greşeli uşoare. (n.r. – ce a simţit când a fost ovaţionată la părăsirea terenului). Publicul australian este atât de uimitor, a fost frumos să-l reîntâlnesc. (n.r. – despre faptul că gestul ei de a-şi pune mâna la inimă în faţa spectatorilor ar putea fi interpretat ca un <adio>) Dacă ar fi să-mi iau vreodată <adio>, nu aş spune nimănui”, a declarat Williams.